Chiar dacă iernile nu mai sunt la fel de bogate în zăpadă ca altădată, dorul de frig, omăt și joacă nu a dispărut. În satul Lozova, din raionul Strășeni, copiii și tinerii așteaptă cu nerăbdare prima ninsoare și se pregătesc din timp pentru bucuriile iernii.
Săniile nu mai sunt păstrate în pod, ci în beci, iar cei care știu tradițiile de demult le întrețin cu grijă. Localnicii spun că există și trucuri moștenite de la părinți și bunici, pentru ca săniile să nu ruginească și să alunece mai bine pe zăpadă.
Gheorghe, păstrează cu sfințenie o pereche de schiuri vechi, rămase din vremea bunicului și folosite mai târziu de tatăl său. Anul acesta, tânărul și-a propus un plan ambițios: să-și confecționeze singur o pereche de schiuri, după modelul celor de odinioară, folosind lemn, cuie și unelte simple.
Procesul necesită răbdare și îndemânare: lemnul trebuie șlefuit, îndreptat și modelat, iar vârfurile îndoite în sus, pentru ca schiurile să fie rezistente și să alunece ușor. Gheorghe spune că este fascinat de modul în care oamenii se descurcau înainte, atunci când nu existau magazine, iar totul era făcut cu propriile mâini.
Deși nu mai sunt copii mici, localnicii recunosc că emoția iernii a rămas aceeași. Ei speră ca zăpada să vină cât mai curând, pentru a se putea bucura din nou de săniuș, schiuri și serile petrecute la căldură, cu un ceai fierbinte.
Până atunci, în Lozova, pregătirile continuă, iar așteptarea ninsorii este însoțită de amintiri, tradiții și dorința de a retrăi micile bucurii ale iernii de altădată.