Justiție

Fosta procuroare Adriana Bețișor, judecată penal, admisă în stagiul de avocatură

post-img

Fosta adjunctă a Procuraturii Anticorupție Adriana Bețișor, judecată pentru amestec în înfăptuirea justiției și cercetată anterior pentru abuz de putere și corupere pasivă, a fost admisă la examenul de admitere în stagiul profesional de avocatură în urma unei decizii luată de Uniunea Avocaților din Republica Moldova pe 25 martie 2026.

În 2021, fosta șefă adjunctă a Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, a depus la Comisia de licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunea Avocaților din Republica Moldova o cerere de admitere în profesia de avocat, precum și o cerere prealabilă prin care solicita eliberarea licenței pentru exercitarea acestei profesii. 

Ambele solicitări au fost însă respinse de membrii Comisiei, care au motivat că nu există temei legal pentru admiterea în profesie fără susținerea examenului de calificare, calificând cererile drept neîntemeiate. Ulterior, Bețișor a contestat decizia în instanță, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, invocând prevederile legale potrivit cărora sunt scutite de stagiul profesional și de examenul de calificare persoanele care au cel puțin șase ani de experiență neîntreruptă în funcția de judecător sau procuror și care au absolvit cursurile Institutului Național al Justiției. 

În mai 2023, instanța a admis acțiunea depusă de Adriana Bețișor împotriva Uniunii Avocaților, a anulat hotărârea Comisiei de licențiere și a obligat Uniunea Avocaților să emită un act administrativ individual favorabil, respectiv o hotărâre de admitere în profesia de avocat, cu eliberarea licenței, în conformitate cu legislația în vigoare. Decizia a fost ulterior contestată de Uniunea Avocaților, iar în prezent dosarul se află pe rolul Curtea de Apel.

Dosarele Adrianei Bețișor: Corupere pasivă, abuz de putere și amestec în înfăptuirea justiției

Adriana Bețișor este în prezent învinuită de amestec în înfăptuirea justiției. Dosarul se află pe rolul Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, iar următoarea ședință de judecată este programată pentru 19 mai 2026. Ea este învuită că a intervenit ilegal în desfășurarea unui dosar penal aflat pe rolul Curții de Apel Chișinău în cauza lui Ruslan Doboș. Deși dosarul fusese deja instrumentat și susținut în instanță de alt procuror, iar acesta pledase pentru menținerea condamnării inițiale, Bețișor ar fi intervenit ulterior în proces, schimbând poziția acuzării. Ea ar fi cerut reluarea cercetării judecătorești și ar fi susținut o nouă poziție mai favorabilă inculpatului, inclusiv reducerea învinuirilor și eliberarea acestuia.

Fosta procuroare anticorupție Adriana Bețișor a mai fost vizată într-un dosar de corupere pasivă și abuz de putere. În 2023, Curtea de Apel Bălți a respins recursul procurorilor, procesul penal fiind închis definitiv. Bețișor a fost învinuită că ar fi pretins 50.000 de euro de la o persoană condamnată la 12 ani de închisoare pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani în proporții deosebit de mari. În schimbul sumei solicitate, Bețișor ar fi promis recalificarea faptelor și retragerea acuzațiilor într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Chișinău, potrivit rechizitoriului citat de Procuratura Generală.

De cealaltă parte, Adriana Bețișor a spus că dosarul penal în care este învinuită a fost fabricat de procurori cu concursul procurorului general Alexandr Stoianoglo, la comanda controversatului afacerist Veaceslav Platon.

Adriana Beţişor a plecat din sistem în august 2019. Ea a spus că a fost forțată să demisioneze, presiunile asupra sa având tangenţă cu dosarul de corupţie al celor cinci magistrate, printre care şi Ludmila Ouş.


Într-o declarație din 26 iunie 2019, Maia Sandu a acuzat-o pe Adriana Bețișor că ar fi tergiversat dosarul lui Ilan Șor, permițându-i să rămână în libertate și să evite măsuri precum sechestrul averii și arestarea. Ea a susținut că dosarul ar fi fost influențat politic și a cerut ca fosta procuroare să părăsească sistemul și să fie trasă la răspundere pentru prejudiciile aduse statului.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter