Social

30 de ani de la fondarea Academiei Militare a Forțelor Armate "Alexandru cel Bun" din Chişinău

Academiei Militare a Forțelor Armate "Alexandru cel Bun" din Chişinău
Sursa video: TVR MOLDOVA

A fost sărbătoare la Academia Militară a Forțelor Armate "Alexandru cel Bun" din Chişinău. Instituţia a împlinit 30 de ani de la fondare. Cu această ocazie, un grup de militari şi profesori s-au ales cu distincţii ale Armatei Naţionale, înmânate de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Studenţi,  profesorii şi militari s-au aliniat pe platforma din faţa Academiei  Militare a Forțelor Armate "Alexandru cel Bun" pentru a sărbători 30 de  ani de la fondarea instituţiei. În cadrul unei ceremonii festive, mai mulţi ofiţeri şi profesori au fost decoraţi cu medalii ale Armatei Naţionale.

Viitorii militari, fete şi băieţi, spun că şi-au ales această meserie din dragostea care o poartă pentru neam şi patrie.

CRISTINA ROŞCA, student la Academia Militară "Alexandru cel Bun": „A fi student în Academia Militară este o mare onoare. A fi un militar, îţi trebuie cinste, onoare, demnitate, credinţă.”

DUMITRU DUCA, student la Academia Militară "Alexandru cel Bun": „Un  student militar, în primul rând trebuie să aibă multă răbdare, voinţă,  încredere în sine, deoarece domiul de militărie nu este atât de uşor.”

Un rol deosebit în succesul instituţiei îl au profesorii, care au pregătit generaţii de militari.

OLESEA NICOLĂESCU, profesor, Academia Militară "Alexandru cel Bun": „Este  o mare diferenţă, în a preda în şcoală şi a preda studenţilor militari,  pentru că ei sunt viitorii ofiţeri ai Armatei Naţionale şi ei  reprezintă securitatea, integritatea ţării noastre.”

ALEXANDRU BUCUCI, rector al Academiei Militare "Alexandru cel Bun": „A  conduce singura instituţie militară superioară din ţară este în primul  rând o responsabilitate. Trebuie de a avut o atitudine cât mai  responsabilă pentru desfăşurarea procesului de învăţământ pentru că  totuşi pregătim cadre pentru sistemul naţional de apărare, care este un  domeniu destul de important pentru ţara noastră.”

Un mesaj de felicitare pentru stidenţi şi profesori a avut şi ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării al Republicii Moldova: „Pe  parcursul acestor ani, academia a reuşit să îndeplinească multe  misiuni. Este o generaţie nouă de ofiţeri, care a fost educată în  Republica Moldova. Vă felicit cu aniversarea a 30-a de la formarea  Academiei Militare. ”

Pe parcursul celor 30 de ani, Academia Militară "Alexandru cel Bun" a pregătit peste 3000 de militari.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter