Politic

Este din nou scandal în UTA Găgăuzia. Deputaţii Adunării Populare nu au reușit nici de astă dată să voteze componenţa Comitetului Executiv al noului başcan

Este din nou scandal în UTA Găgăuzia. Deputaţii Adunării Populare nu au reușit nici de astă dată să voteze componenţa Comitetului Executiv al noului başcan

Este din nou scandal în UTA Găgăuzia, în a 4-a încercarea de a vota componenţa Comitetului Executiv al noului başcan, Evghenia Guţul. Deputaţii Adunării Populare s-au întrunit într-o ședinţă încheiată cu un eșec după declarații tăioase şi chiar cuvinte necenzurate. A fost votată doar structura viitorului cabinet al guvernatorului.

Cearta s-a iscat între deputaţii Adunării Populare a UTA Găgăuzia după ce s-a votat structura Comitetului executiv al başcanului. Decizia a fost luată însă pe fundalul strigătelor şi replicilor dintre aleşii locali şi Evghenia Guţul.

EVGHENIA GUŢUL, guvernatorul UTA Găgăuzia: „Ceea ce se întâmplă aici, sincer vorbind, mă şochează. Eu vreau să vă spun. Noi lucrăm, domnule Chiosea. Noi lucrăm. Daţi-ne voie să lucrăm, numiţi în funcţie echipa mea. Care e problema?”.

DMITRII CONSTANTINOV, președintele Adunării Populare UTA Găgăuzia: „Noi am avut o întâlnire cu başcanul (n.r Evghenia Guţul) şi ea mi-a recunoscut că sunt de vină juriştii ei de această situație”.

EVGHENIA GUŢUL, guvernatorul UTA Găgăuzia: „Nu este adevărat, domnule Constantinov. Minţiţi!”.

DMITRII CONSTANTINOV, președintele Adunării Populare UTA Găgăuzia: „Aţi modificat structura? Ne-am înțeles că dacă doriți această structură, atunci când se va face bugetul nu veți avea surse financiare pentru administrație. Înțelegeți despre ce vorbim? Aici nu este raionul Orhei”.

La un moment dat, Evghenia Guţul, împreună cu echipa sa, a părăsit sala de şedinţe.

EVGHENIA GUŢUL, guvernatorul UTA Găgăuzia: „Sunt dezamăgită de dvs. Eu nu mai vreau să mă aflu la această şedinţă”.

A fost a patra ședință a Adunării Populare a Găgăuziei pentru aprobarea Comitetului Executiv, după ce trei ședințe s-au terminat fără niciun rezultat. 

Aleşii locali au refuzat din start să investească biroul  Evgheniei Guţul din motiv că, cei propuşi în funcţiile executive, nu cunosc limba găgăuză. 

Ulterior, başcanul a făcut unele modificări în cabinetul său. Următoarea şedinţă în care se va dezbate componenţa nominală a fost stabilită pentru vinerea viitoare, 1 septembrie.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter