Social

Flux record de pacienți la Urgențe: Personalul medical este suprasolicitat

post-img
Flux record de pacienți la Urgențe: personalul medical, suprasolicitat

Pentru a doua zi consecutiv, personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Institutului de Medicină Urgentă activează într-un regim extrem de solicitat, pe fondul unui număr foarte mare de adresări din partea pacienților.

Cel mai mare flux este înregistrat în rândul persoanelor cu traumatisme, majoritatea accidentărilor fiind cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile. Astfel, luni, 26 ianuarie, la unitatea de primiri au fost consultați și investigați 342 de pacienți.

Dintre aceștia, 214 au fost examinați de medicul traumatolog, inclusiv 119 femei și 95 de bărbați. În urma traumatismelor suferite, 95 de pacienți au necesitat imobilizare gipsată.

Din cauza gravității leziunilor, 48 de pacienți au fost internați pentru tratament de specialitate, iar 16 pacienți au fost supuși unor intervenții chirurgicale de urgență.

Totodată, au fost înregistrate și adresări la medicul neurochirurg pentru diverse traumatisme cranio-cerebrale, nouă pacienți fiind internați pentru îngrijiri medicale specializate.

La Spitalul clinic municipal de Copii „Valentin Ignatenco” s-au adresat 38 de copii cu diverse traumatisme: 11 au suferit traumatisme la domiciliu; 27 au fost aduși din stradă. Au fost internați trei copii, toți cu neurotraumatisme, iar la opt copii au fost aplicate atele ghipsate.

Totodată, ambulanțele au intervenit la 11 accidente rutiere în urma cărora 17 persoane au suferit diverse traumatisme. Toți pacienții au primit asistență medicală urgentă, iar 15 pacienți adulți au fost transportați la spital pentru tratament specializat.

Au fost înregistrate 13 cazuri de dificultăți de deplasare a autosanitarelor din cauza condițiilor meteo nefavorabile – polei și ghețuș, în localități din raioanele Căușeni (2), Ialoveni (2), Orhei (2), Vulcănești, Anenii Noi, Șoldănești, Telenești, Taraclia, Criuleni și Strășeni. Din numărul total de ambulanțe blocate, 11 au avut nevoie de ajutorul salvatorilor. În două cazuri, la Criuleni și Strășeni, situația a fost soluționată cu ajutorul persoanelor din localități.

În acest context, reprezentanții instituției le solicită pacienților să manifeste răbdare și le mulțumesc pentru înțelegere. De asemenea, populația este îndemnată, pe cât posibil, să evite deplasările, să rămână acasă și să poarte încălțăminte adecvată sezonului rece, pentru a preveni accidentele.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter