Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Ţoiu, aflată la Kiev, a avut o serie de întâlniri cu autorităţile ucrainene. Şefa diplomaţiei române s-a întâlnit şi cu preşedintele Volodimir Zelenski. Întâlnirea transmite un semnal puternic privind interesul comun pentru pace, dar în egală măsură şi interesul României în procesul de reconstrucţie a ţării cotropite de ruşi.
Comunitatea de români este foarte importantă pentru Ucraina şi România, la fel ca şi comunitatea de ucraineni din România, a transmis Oana Ţoiu, aflată la Kiev, potrivit TVR Info.
„Ambele ţări suntem dedicate pentru a proteja şi a întări această diversitate“.
Citește și: Țoiu, întâlnire cu Zelenski la Kiev. „Ucraina luptă cu curaj şi pentru securitatea României"
Şefa diplomaţiei din România a mulţumit autorităţilor ucrainene pentru intenţia de a declara ziua de 31 august ca zi a limbii române.
„Suntem alături de cei care susţin această direcţie şi celebrăm efortul în această direcţie” a transmis Oana Ţoiu.
Vineri şefa diplomaţiei române se deplasează la Cernăuţi.