Preşedintele ales Maia Sandu va prelua oficial al doilea său mandat pe 24 decembrie în cadrul unei ceremonii solemne, la Palatul Republicii.
Potrivit administraţiei prezidenţiale, Maia Sandu își va începe, oficial, cel de-al doilea mandat de președinte în ajun de Crăciun, pe stil nou. Președinția a început deja să trimită invitațiile.
Pe lângă reprezentanții Parlamentului și ai Curții Constituționale, la ceremonie vor fi prezente personalități din toate domeniile.
La eveniment sunt așteptate aproape 500 de persoane.
Precizăm că învestirea in functie va fi în același loc și in aceeași zi în care,in urma cu 4 patru ani, Maia Sandu prelua primul său mandat de presedinte.