Politic

Indexarea pensiilor cu 10% și protecția socială a moldovenilor din Italia: Măsuri aprobate de Guvern

post-img
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu

În cadrul ședinței Guvernului de miercuri, 5 martie 2025, a fost aprobat proiectul de lege privind indexarea pensiilor cu 10%. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, aproximativ 672 de mii de pensionari vor beneficia de această măsură, iar pensiile vor crește, în medie, cu 395 de lei.

Totodată, Buzu a subliniat că o decizie importantă pentru pensionarii din Republica Moldova va fi luată la Roma. 

Senatul italian urmează să ratifice, miercuri, un acord istoric de protecție socială între Republica Moldova și Italia. 

Acest acord reprezintă un pas semnificativ în asigurarea unui sistem de protecție socială adecvat pentru cetățenii moldoveni care trăiesc și muncesc în Italia, a menționat Alexei Buzu. 

După ratificarea în Senat, acordul urmează să fie supus aprobării finale în Camera Deputaților. 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter