Actualitate

Expoziția Națională „Produs Autohton” a fost deschisă astăzi la Chișinău

video

Chişinăul găzduieşte, de astăzi, timp de trei zile, prima ediţie a Expoziţiei Naţionale "Produs Autohton".

Peste 150 de companii din toate colţurile Republicii Moldova îşi vor expune aici produsele pentru a promova valorile autentice naţionale. Încă de la ora deschiderii, zeci de vizitatori din ţară, dar şi de peste hotare, au venit să se bucure de produse tradiţionale basarabene şi delicii culinare. 


Expoziţia este împărţită în mai multe zone: a meşterilor populari, gastronomie şi vinuri, agricultură. Organizatorii promit un eveniment inedit şi o experienţă plină de culoare, gust şi tradiţie. Vizitatorii vor putea participa şi la o serie de masterclass-uri susținute de producători autohtoni, concursuri, dar şi programe artistice, în aceste zile fiind aşteptate şi numeroase ansambluri folclorice din ţară. 


Expoziţia va fi deschisă până duminică, 24 august, iar în luna septembrie participanţii sunt aşteptaţi să-şi promoveze produsele şi în România, la Baia Mare.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor