Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a anunțat Vaticanul luni seara, conform agențiilor internaționale de presă, relatează Agerpres.
„Decesul a fost confirmat prin înregistrare electrocardio-terapeutică”, se arată în document, semnat de directorul Departamentului de Sănătate și Igienă al Vaticanului, profesorul Andrea Arcangeli.
Certificatul, care a fost publicat de Vatican, spune că Papa, în vârstă de 88 de ani, a intrat în comă înainte de moartea sa luni dimineață.