Actualitate

Trei tineri, arestați. Au obținut sute de mii de lei prin schema „rudei implicate în accident”

post-img
foto: politia.md

Trei tineri de 19, 20 și 21 de ani au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind învinuiți de implicare în schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”.

Victimele s-au dovedit a fi patru femei cu vârste cuprinse între 75 și 77 de ani din Chișinău. 

Tinerii au sunat victimele și le-au spus că o rudă de-a lor a fost implicată într-un accident rutier, iar pentru a le salva de pedeapsă, le-au cerut bani. În total, cei trei tineri au obținut 300.000 de lei. 

Bănuiții au  fost reținuți și plasați în arest. O parte din bani, 7000 de dolari și 19 000 de lei, au fost recuperați de oamenii legii și urmează sǎ fie întorși victimelor.


Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7  la 10 ani.

În continuare, cu suportul procurorilor de la Ciocana sunt întreprinse măsuri procesuale pentru pedepsirea persoanelor implicate în infracțiune.

Poliția atenționează repetat: Nu vă lăsați manipulați de infractori! Fiți prudenți!

În caz că sunteți apelați și vi se spune un scenariu similar, apelați de urgență serviciul 112.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter