Extern

Fost șef al trupelor de protecție chimică din Rusia, găsit decedat la Moscova

post-img
Stanislav Petrov
Sursa foto: vm.ru

General-colonelul în rezervă Stanislav Petrov, fost comandant al trupelor de protecție împotriva radiațiilor, substanțelor chimice și biologice (RHBZ) din cadrul armatei Federației Ruse, a fost găsit mort la Moscova, relatează presa rusă.

Potrivit publicației „Moskovski Komsomoleț", care citează surse neoficiale, trupul neînsuflețit al generalului în vârstă de 87 de ani a fost descoperit de rude în dimineața zilei de 2 aprilie, în apartamentul său din „Casa de pe Naberejnaia" din capitala rusă. Informația a fost confirmată ulterior de surse din cadrul structurilor de ordine pentru "RIA Novosti", scrie The Moscow Times.

Lângă corpul militarului ar fi fost găsit un pistol, iar trupul se afla pe un scaun în bucătărie, potrivit altor surse media ruse.

Petrov a fost unul dintre fondatorii trupelor moderne de protecție chimică din Rusia și a condus structurile RHBZ până în anul 2001. Ulterior, a activat ca cercetător într-un institut militar și ca redactor-șef al revistei „Buletinul trupelor RHBZ".

Conform biografiei sale, acesta lucra în cadrul unui centru de cercetare militară aflat sub sancțiuni internaționale impuse de UE, SUA și alte state, în contextul acuzațiilor privind dezvoltarea și utilizarea substanțelor chimice în scop militar.

În 2024, Marea Britanie a extins sancțiunile asupra unor instituții militare ruse, inclusiv structuri legate de trupele RHBZ, pe fondul acuzațiilor privind utilizarea armelor chimice în Ucraina, inclusiv a cloropicrinei. Moscova a respins constant aceste acuzații.

Născut în 1939, Petrov a servit în trupele de protecție chimică încă din tinerețe și a participat la operațiunile de lichidare a consecințelor catastrofei de la Cernobîl. A condus trupele RHBZ ale URSS în perioada 1989-1992, a fost decorat cu Premiul Lenin și ulterior a primit titlul de doctor în științe militare.

Potrivit unor surse medicale citate de agenția TASS, decesul ar fi survenit pe fondul unei boli grave de care suferea în ultima perioadă.

Citește și: Noi decese în rândul liderilor din Rusia: Fostul director comercial al Yandex, găsit mort pe Volga

Din 2022, Rusia a fost marcată de o serie de decese suspecte în rândul unor manageri și oficiali de rang înalt din companii energetice și industriale precum „Gazprom”, „Lukoil” sau „Transneft”. Cazurile includ căderi de la înălțime, împușcături sau decese catalogate drept sinucideri ori cauze medicale.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter