Politic

Tiraspolul sfidează Chișinăul: Repetiție militară cu focuri de tun pe malul stâng al Nistrului

Tiraspolul sfidează Chișinăul: Repetiție militară cu focuri de tun pe malul stâng al Nistrului

Tiraspolul sfidează din nou Chișinăul. Așa-numitele structuri din stânga Nistrului au organizat astăzi o repetiție militară, sub pretextul reconstrucției unui eveniment istoric. Pe o plajă de lângă Tiraspol a fost adusă tehnică militară, iar în cadrul exercițiului s-au tras focuri de tun. Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control condamnă ferm acțiunea, calificând-o drept o provocare la adresa stabilităţii și securitatăţii întregii regiuni.

Potrivit presei din stânga Nistrului, pentru repetiţia dedicată așa-numite reconstituiri a operațiunii Iași-Chișinău din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost scose 16 unități de tehnică militară, 13 piese de artilerie, muniții și materiale pirotehnice. La acţiune participă peste 300 de persoane.


Autoritățile constituţionale condamnă exerciţiile militare, pe care le califică provocări menite să destabilizeze situația și să submineze pacea din regiune. Guvernul îndeamnă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului să rămână calmi și să nu cadă pradă provocărilor.


DANIEL VODĂ purtător de cuvânt al Guvenului: Este clar că o asemenea activitate își dorește să provoace disensiuni, o stare de conflict, să ațâțe spiritele și este clar că pentru cetățenii de pe malul drept astfel de activități sunt inacceptabile. Oamenii de pe malul stâng ar fi bine să nu participe la astfel de activități, care nu urmăresc decât niște obiective de ordin politic, care nu sunt de origine națională, din țara noastră.


Între timp, regimul separatist de la Tiraspol se află într-un colaps economic, cu o scădere a producţiei în diverse sectoare. Reprezentanţii Biroului de Reintegrare spun că autorităţile constituţionale au propus mai multe soluţii şi asistenţă, care nu au fost acceptate.


SERGHEI OBOLONIK aşa-zis ministru al energiei, Tiraspol: Situaţia din economie în 2025 este critică. Declinul exportului, cu 30% -40%, reieşind din faptul că toată economia noastră se ţine pe exporturi. Cea mai gravă situaţie este în domeniul electroenergetic, minus 50,1 %, comparativ cu anul trecut.


MARIANA SARÎ purtător de cuvânt, Biroul Politici de Reintegrare: Autorităţile Republicii Moldova în comun cu UE şi alţi parteneri externi, începând cu perioada străii de urgenţă şi până în prezent, au evocat deplina deschidere de a veni cu măsuri de asistenţă umanitară pentru persoanele vulnerabile şi aflate în risc sporit de regiunea transnitreană. Până în prezent, Tiraspolul nu a dat curs propunerilor de sistenţă din partea Chişinăului care oferă asemenea măsuri de sprijin în perimetrul controlat de autorităţile constituţionale.


Acum o săptămână, liderul separatist de la Tiraspol a prelungit starea de urgenţă în economie. Mai multe staţii de alimentare cu gaz au anunţat că suspendă livrările pentru toți consumatorii. În unele localităţi, a fost întreruptă şi asigurarea cu apă caldă. Potrivit experţilor, situaţia este creată intenţionat de Moscova.


În prima zi a acestui an, regiunea separatistă a rămas fără gaz după ce Gazprom a închis robinetul pentru stânga Nistrului. La nenumăratele propuneri de ajutor ale Chişinăului şi Uniunii Europene, Tiraspolul a răspuns negativ.


REDACTOR: NADIA MIHUŢĂ

Imagine: Artiom Cereseu

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter