Arcul de Triumf din centrul Chișinăului va fi inclus oficial în lista bunurilor imobile administrate de Ministerul Culturii. Conform unui proiect de hotărâre, Guvernul intenționează să modifice legislația prin care monumentul și terenul aferent să fie trecute în evidența proprietății publice a statului. Arcul de Triumf face parte dintr-un complex istoric care include Scuarul Catedralei, Porțile Sfinte și Piața Marii Adunări Naționale. Complexul nu se află nici în gestiunea Ministerului Culturii și nici a Primăriei Chișinău.
Conform unui ordin al Ministerului Culturii din mai curent, instituția a creat o comisie de inventariere a Porților Sfinte (Arcul de Triumf), parte componentă a monumentului istoric „Porțile Sfinte și Scuarul”, inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
Ulterior, Ministerul Culturii a solicitat Agenției Proprietății Publice inițierea procedurii de delimitare a bunului imobil amplasat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. La 22 iunie, Agenția Proprietății Publice a instituit o comisie pentru delimitarea selectivă a construcției.
Arcul de Triumf este parte componentă a monumentului „Porțile Sfinte și Scuarul”, monument inclus în lista obiectivelor ocrotite de stat prin hotărârea Parlamentului din 1993. Potrivit autorităților, aprobarea hotărârii de Guvern reprezintă etapa necesară pentru finalizarea procedurii de delimitare a bunului imobil și va permite înscrierea în Registrul bunurilor imobile a informațiilor privind proprietarul și instituția care va administra monumentul.
În urma modificărilor aprobate, Arcul de Triumf va figura în lista bunurilor imobile proprietate publică a statului, administrate de Ministerul Culturii, iar terenul aferent va fi inclus în evidențele Agenției Proprietății Publice.
La începutul lunii iunie 2026, fostul ministru al Culturii, Cristian Jardan, a anunțat că situația monumentului este complicată și de statutul juridic al monumentului.
Deși este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Republicii Moldova, a subliniat el, Arcul de Triumf nu figurează individual în Registrul monumentelor istorice, ci face parte dintr-un complex istoric care include Scuarul Catedralei, Porțile Sfinte și Piața Marii Adunări Naționale. Complexul nu se află nici în gestiunea Ministerului Culturii și nici a Primăriei Chișinău.
Anterior, un antreprenor din Chișinău specializat în prelucrarea pietrei și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la restaurarea monumentului.
Arcul de Triumf a fost proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zaușkevici în 1841, care a luat drept model construcții similare din Roma (Italia). Monumentul are o înălțime de 13 metri și este ornamentat în stil corintic.
De mai mulţi ani, Arcul de Triumf este lăsat de izbelişte, iar astăzi a ajuns să degradeze văzând cu ochii: fundaţia coloanelor se măcinată, iar pietrele din calcar se desprind tot mai ușor.
Pe unul dintre pereţii monumentului, pe o tablă din metal, stă scris că ultima restaurare s-a făcut în 1973, adică acum jumătate de secol.