Actualitate

MAE de la București: Rusia a încercat să influenţeze alegerile în România şi Republica Moldova

post-img
imagine simbol

Rusia a încercat să influenţeze alegeri în România şi Republica Moldova şi a eşuat pentru că cetăţenii acestor ţări preferă alte valori şi perspective, a afirmat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la București (MAE), Andrei Ţărnea, relatează tvrinfo.ro.

„Rusia a interferat în procese electorale şi a încercat să influenţeze alegeri în România aşa cum a încercat recent şi în Republica Moldova. O face sistematic. A eşuat pentru că cetăţenii acestor ţări preferă alte valori şi perspective. Am spus foarte clar anterior că nu vom accepta niciodată lecţii despre democraţie, alegeri sau libertatea presei venite de la Moscova. O ţară, agresor al unui vecin suveran, care încearcă să anexeze teritoriile acestuia într-un război brutal de cucerire, care comite crime de război, care îşi trimite cetăţenii la moarte cu sutele de mii, unde opoziţia este asasinată la doi paşi de Kremlin şi unde nu există presă independentă sau libertate de expresie, nu este în măsură să dea lecţii nimănui’, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE privind declaraţiile de joi ale preşedintelui rus.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, joi, la sesiunea plenară a Clubului de discuţii Valdai de la Soci, că autorităţile din unele ţări încearcă să ‘interzică’ oponenţii politici care se bucură de mai multă încredere din partea cetăţenilor, dar acest lucru nu funcţionează, a relatat TASS.

‘Unele ţări încearcă să îşi interzică adversarii politici, care câştigă deja mai multă legitimitate, mai multă încredere din partea alegătorilor. Noi ştim, am trecut prin asta’. ‘Dar nu funcţionează. Interdicţiile nu funcţionează’, a spus Putin, în intervenţia sa.

Datele studiilor sociologice realizate în ţările europene arată o respingere din ce în ce mai mare faţă de ambiţiile excesive ale elitelor politice din aceste ţări, a susţinut preşedintele.

‘Establishmentul nu vrea să cedeze puterea, îşi înşală în mod deschis proprii cetăţeni, creează tensiuni la frontierele externe şi recurg la tot felul de trucuri în interiorul propriilor ţări, din ce în ce mai mult la limita legii sau chiar dincolo de ea. Dar nu va fi posibil să transformi la nesfârşit procesul electoral democratic într-o farsă şi să manipulezi voinţa poporului, aşa cum a fost cazul, de exemplu, în România’, a afirmat liderul rus. El a adăugat că astfel de procese se observă în multe ţări.

După cum a mai susţinut Putin, voinţa cetăţenilor lor este simplă: ‘Ca liderii ţărilor să se ocupe de problemele cetăţenilor, să aibă grijă de siguranţa şi calitatea vieţii lor, în loc să urmărească himere’.

Vladimir Putin, care a ajuns la putere la 31 decembrie 1999, se află la al cincilea mandat de preşedinte, după ce a avut o pauză de patru ani ca prim-ministru (2008 – 2012). Scrutinul din 2024 în care a fost reales pentru alţi şase ani la conducerea ţării s-a desfăşurat fără opoziţie şi fără observatori internaţionali imparţiali.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter