Militarii Armatei Naționale, împreună cu reprezentanții structurilor participante la Parada Militară consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, vor desfășura, în data de 11 august, un antrenament comun.
Ministerul Apărării informează că antrenamentul va avea loc sub podul de pe șoseaua Hâncești, în cartierul Telecentru, în intervalul orelor 08:00-10:00, pe tronsonul cuprins între strada Lech Kaczyński și strada Sprâncenoaia, în zona stației Lukoil.
Îndemnăm cetățenii și participanții la trafic să manifeste înțelegere și în măsura posibilităților, să opteze pentru rute alternative pentru a evita eventualele dificultăți de circulație.
Antrenamente similare sunt planificate și pentru 13, 18 și 20 august, în intervalul 08:00-10:00.
Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței printr-o paradă militară în Piața Marii Adunări Naționale. Președinta Maia Sandu spune că evenimentul va fi o ocazie de a arăta cetățenilor modul în care a fost consolidat sistemul de apărare al țării și echipamentele instituțiilor de securitate.
Parada militară de Ziua Independenței revine în programul oficial după o perioadă în care astfel de manifestări nu au mai fost organizate la aceeași scară. Președinta Maia Sandu susține că evenimentul va fi o ocazie de a prezenta cetățenilor capacitățile instituțiilor din domeniul apărării și investițiile făcute în consolidarea securității naționale.