Politic

„Două fizionomii ale aceleiași persoane”// Grosu comentează „schimbarea la față” a lui Ozerov

Speakerul Igor Grosu, despre declarațiile ambasadorului rus

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat convocarea ambasadorului desemnat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, pe fondul căderii dronelor rusești în sudul Republicii Moldova. El a calificat că episodul în care diplomatului rus i-au fost demonstrate părțile de drone rusești drept unul jenant, care „nu este cel mai plăcut moment din cariera lui”.

„Două fizionomii ale acestei persoane”, a declarat Igor Grosu, referindu-se la ambasadorul rus. „Atunci când a intrat în sala unde erau expuse părțile de drone, dacă vă uitați foarte atent, nu este cel mai plăcut moment din cariera lui. Eu consider că, vorba aia, ‘trebuie să îi dăm cu nasul’ ... Să-i arăți: ‘luați cunoștință, acestea sunt ale voastre”, a spus Igor Grosu în emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova pe 14 februarie.

Președintele Parlamentului a mai subliniat ipostaza „tipică a unui exponent al unui imperiu, care sfidează și nu își respectă vecinii”, referindu-se la atitudinea Rusiei, care ar nega constant responsabilitatea pentru provocările la adresa securității Republicii Moldova.

„Ei nu vor recunoaște niciodată atrocitățile comise de-a lungul timpului, așa cum au negat Cernobâlul sau prăbușirea aeronavei azere”, a mai declarat Grosu.

Una dintre drone a căzut lângă localitatea Ciumai, iar cealaltă pe un câmp de lângă Ceadîr-Lunga. De asemenea, fragmente dintr-o a treia dronă au fost depistate la aproximativ doi kilometri de Spitalul Taraclia.

Spre deosebire de incidentele anterioare, aceste drone conțineau explozibil, potrivit informațiilor furnizate de poliție.

Emisiunea integrală poate fi vizionată în continuare:

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter