Autoritățile de mediu au descoperit peste 20 de metri cubi de deșeuri medicale periculoase depozitate ilegal și un caz de contaminare cu mercur. Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, au fost constatate încălcări grave ale legislației privind gestionarea deșeurilor.
ACTUALIZARE
Ministrul Mediului informează că analizele de laborator efectuate de ANSP au confirmat prezența vaporilor de mercur, demonstrând contaminarea aerului din incinta unui depozit din satul Goian, comuna Ciorescu. Pentru o evaluare completă a situației, vom contracta serviciile unui laborator independent acreditat la nivelul UE, care va preleva probe suplimentare.
„Imediat ce vom avea rezultatele finale, vom calcula prejudiciul adus mediului, iar dosarul complet va fi înaintat către Procuratura Republicii Moldova. Mai mult de atât, în cazul în care se va constata poluarea solului cu mercur, poluatorul își va asuma cheltuielile și va trebui să elaboreze și să implementeze un plan de curățare și refacere a mediului, aprobat de autorități, conform legii răspunderii de mediu”, anunță Gheorghe Hajder.
Știrea inițială
În cadrul verificărilor, au fost constatate încălcări grave ale legislației privind gestionarea deșeurilor, informează joi ministrul Mediului, Gheoghe Hajder. Sacii conțineau cantități importante de deșeuri periculoase, inclusiv metale grele, medicamente solide și lichide, seringi și sisteme de perfuzie utilizate, precum și alte substanțe cu potențial ridicat de risc pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Potrivit ministrului, într-o altă locație, din cauza gestionării iresponsabile a unui spațiu de către agentul economic, s-a constatat o poluare cu mercur, un fapt extrem de grav.
În acest moment, se întreprind măsuri pentru sigilarea și securizarea spațiilor contaminate și se desfășoară acțiuni de investigare pentru stabilirea tuturor persoanelor responsabile și aplicarea măsurilor prevăzute de lege.