Camera de Comerţ şi Industrie din Republica Moldova a împlinit 105 ani de la fondare. Cu această ocazie, la Chişinău a fost organizată o ceremonie solemnă, care a adunat peste 600 de reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţară şi străinătate, oficiali şi parteneri de dezvoltare.
Fondată pe 24 octombrie 1918, Camera de Comerț și Industrie este cea mai mare asociație de afaceri din Republica Moldova, cu aproape 1100 de membri.
SERGIU HAREA preşedinte, Camera de Comerţ şi Industrie: „Rolul Camerei de Comerţ şi Industrie este de a pune faţă în faţă antreprenorii din diferite ţări, în special cu cei din România; de a arăta ce avem noi mai bun şi cu ce am putea ieşi pe piaţa externă.”
Camera de Comerţ este reprezentantul oficial al oamenilor de afaceri din Republica Moldova, iar angajaţii celor 10 filiale oferă consultanţă în vederea atragerii de investiţii sau pentru a putea intra pe pieţele internaţionale.
VIOREL CIOBOTA director, companie de produse lactate: „De un şi ceva sunt membru al CCI. Pe parcursul acestui an avem o colaborare foarte fructoasă. Întreprindem deseori vizite pentru a promova produsele pe pieţele externe.”
NATALIA IEPURAŞ administrator, Zona Economică Liberă "Ungheni-Business": „Noi participăm împreună cu CCI la diferite târguri, expoziţii atât naţionale cât şi internaţionale unde ne promovăm ca zona economică.”
Evenimentul dedicat celor 105 ani de la fondarea instituţiei, a adunat peste 600 de invitaţi.
DORIN RECEAN prim-ministru al Republicii Moldova: „Obiectivul Guvernului este foarte clar: să îmbunătăţim mediul afaceri şi sa-l facem cât mai agil, să deschidem pieţele.”
ADRIAN DUPU secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova: „Am discutat în urma cu câteva săptămâni cu domnule preşedinte, Sergiu Harea, despre un proiect pe care să-l implementăm anul viitor în cadrul căruia tinerii din Republica Moldova să poată face practică la companiile din România.”
GENNADIY CHYZHYKOV preşedinte, Camera de Comerţ şi Industrie, Ucraina: „Participarea activă a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova la diverse proiecte şi programe ale EUROCHAMBRES, precum ar fi EU4business, confirmă dorinţa şi disponibilitatea Republicii Moldova de a se integra pe piaţa UE, de a se armoniza cu reglementările tehnice şi de a-şi extinde comerţul.”
Prima Cameră de Comerţ şi Industrie din Basarabia, cu reşedinţa la Chişinău, a fost formată prin decretul regelui Ferdinand, la 24 octombrie 1918. În prezent, instituţia are acorduri de cooperare cu peste 170 de camere şi comerţ din 75 de state.