Actualitate

Opinie: Populația Transnistriei are o șansă istorică să își refacă viitorul

post-img
Așa-zisul Soviet Suprem de la Tiraspol

Locuitorii Transnistriei au o șansă istorică să își refacă viitorul, să se desprindă de influența Rusiei și să se apropie de Republica Moldova și de piața europeană, susține Igor Liubec într-un editorial pentru Agenția de Presă Ipn.

BFCO

„Regiunea transnistreană, controlată de un regim susținut de Federația Rusă timp de trei decenii, se confruntă cu o criză fără precedent. Moscova pare să-și fi redus sprijinul economic, lăsând Transnistria fără gaz și electricitate, iar această decizie reflectă atât realitățile războiului din Ucraina, cât și schimbările în prioritățile Kremlinului”, afirmă editorialistul agenției. Reducerea sprijinului rusesc pentru regiunea transnistreană are criza economică din Rusia, războiul din Ucraina și sancțiunile internaționale au pus o presiune uriașă pe buget, relevă el. „Resursele sunt canalizate către eforturile militare și alte priorități strategice, în timp ce regimurile satelit, cum ar fi cel din regiunea transnistreană, devin o povară economică.”

Un alt motiv pentru ca locuitorii să se reorinteze spre Occident este izolarea geografică și militară a reginii. „Blocată între Ucraina, un adversar direct al Rusiei, și Republica Moldova, regiunea transnistreană a devenit din ce în ce mai greu accesibilă pentru Kremlin. În lipsa unui coridor terestru, susținerea regiunii devine complicată și costisitoare.” Din cauza crizei energetice, subliniază comentatoru, regiunea riscă o deteriorare semnificativă a condițiilor de trai, care ar amplifica nemulțumirile interne.

„Tensiuni politice și sociale, precum și instabilitatea economică pot slăbi regimul de la Tiraspol, generând posibile conflicte interne sau chiar mișcări de apropiere către Chișinău. Deja există semnale că populația locală își pierde încrederea în Rusia, mai ales în contextul în care alternativa europeană pare tot mai atractivă”, spune editorialistul.

„În aceste condiţii, Chișinăul are ocazia de a oferi ajutor umanitar și economic pentru regiunea transnistreană, consolidând legăturile dintre cele două maluri ale Nistrului. Totuși, această strategie trebuie gestionată cu atenție pentru a evita escaladarea tensiunilor.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor