Parlamentul urmează să aprobe legea privind crearea și funcționarea Curții Anticorupție în sesiunea primăvară-vară, potrivit președintei Maia Sandu.
„În ce privește Curtea Anticorupție, legislația este gata și planul este ca în sesiunea parlamentară, care începe, să fie aprobată această lege”, a spus șefa statului în emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR MOLDOVA.
Președinta a mai spus că reforma justiției nu este un subiect important doar în contextul integrării europene, ci și un subiect important pentru existența statului și pentru ca Republica Moldova să aibă instituții care îi protejează democrația.
„Progresul pe vetting, bineînțeles, ar putea fi mai bun. Avem deja anumite rezultate, dar avem o întârziere, în special, în organele procuraturii și acolo am văzut și un anumit grad de sabotaj, încercări de a amâna la nesfârșit cu speranța că poate vine cineva și anulează acest vetting. Nu o să-l anuleze nimeni. Cu cât mai repede se întâmplă, cu atât mai bine. Avem anul acesta ca orizont de timp și trebuie să încheiem acest exercețiu. Vettingul merge înainte”, a punctat președinta.
Președinta a cerut anterior Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și de corupție în sistemul justiției.
Conform proiectului privind crearea Curții Anticorupție, sistemul judecătoresc anticorupție va include trei componente: Judecătoria Anticorupție, Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Judecătoria Anticorupție va examina ca instanță de fond toate cauzele penale de corupție sau conexe, precum și legalitatea actelor emise de Autoritatea Națională de Integritate în cazul constatării diferențelor substanțiale între veniturile obținute, cheltuielile și averea dobândită și cererile de confiscare a averii nejustificate în folosul statului. Propunerea este ca la Judecătoria Anticorupție să activeze 15 judecători.
Proiectul de lege mai prevede crearea în cadrul Curții de Apel Chișinău a Colegiului anticorupție, care va judeca apelurile și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Judecătoria Anticorupție. La Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău vor fi șase judecători.
Judecătorii Anticorupție și ai Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău vor fi selectați prin concurs public, organizat în două etape – preselecția candidaților de către o comisie instituită ad-hoc de Consiliul Superior al Magistraturii și selecția candidaților de către CSM din rândul candidaților eligibili.
Comisia de preselecție instituită ad-hoc de CSM va fi formată din șase membri – trei experți internaționali propuși de partenerii de dezvoltare și trei reprezentanți ai societății civile, numiți de CSM. După ce va desemna câștigătorii concursului public, CSM va înainta președintelui Republicii Moldova propunerea de numire sau de transfer în funcție a judecătorilor. Aceștia vor putea fi numiți sau transferați pe un termen de șase ani.
De asemenea, proiectul de lege conține criteriile de selecție a judecătorilor care vor activa în cadrul Judecătoriei Anticorupție și în cadrul Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău. Nu vor putea fi numite în această funcție persoanele care, în ultimii șapte ani, au activat în cadrul Procuraturii Anticorupție.
Conform documentului, candidații la funcția de judecător al Judecătoriei Anticorupție vor trebui să întrunească mai multe condiții cumulative: să aibă cel puțin cinci ani lucrați în calitate de judecător în Republica Moldova sau în străinătate sau să aibă o experiență de cel puțin zece ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin cinci ani în funcția de procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală; să aibă reputație ireproșabilă, în privința acestora să nu existe suspiciuni rezonabile privind comiterea actelor de corupție, ale celor conexe sau ale faptelor coruptibile în contextul Legii integrității; să corespundă criteriilor de integritate financiară sau etică.
La funcția de judecător al Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău va putea candida persoana care are cel puțin șase ani lucrați în calitate de judecător în Republica Moldova sau în străinătate, sau are o experiență de cel puțin 12 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin șase ani în funcția de procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. De asemenea, candidatul trebuie să aibă o reputație ireproșabilă.
După adoptare, proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepția prevederilor care se referă la competențele Judecătoriei Anticorupție și ale Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău. Acestea vor intra în vigoare după ce cele două instituții își vor începe activitatea. Pentru asta, Președinta Republicii Moldova va numi, la propunerea CSM, cel puțin cinci judecători la Judecătoria Anticorupție și cel puțin patru judecători la Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău.