Marcel Dumbravan va prelua, de miercuri, interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, după demisia Veronicăi Dragalin. Decizia a fost luată, marți, de membrii Consiliului Superior al Procurorilor, la propunerea procurorului general, Ion Munteanu. În ultima zi de mandat, Dragalin a promis să fie cu ochii pe cei care dețin puterea în stat.
Marcel Dumbravan a activat, până în prezent, în funcția de adjunct al procurorului-șef, responsabil de Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție.
MARCEL DUMBRAVAN, şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie: „Este o provocare managerială pe care mi-am asumat-o. Sper că o să fac faţă funcţiei încredințate de către consiliu. Mizez pe susţinerea de către colectivul Procuraturii Anticorupţie, care nu-mi este unul străin. Pe suportul acestora. La fel, şi eu o să acord tot suportul ce ţine de activitatea Procuraturii Anticorupţie. O să mă străduiesc să consolidez colectivul anticorupţie.”
Dumbravan activează în calitate de procuror din anul 2005, iar după trei ani a fost transferat la Procuratura Anticorupţie. După ce i-a fost aprobat mandatul de sef interimar la Procuratura Antucorupţie, acesta a vorbit despre obiectivele sale.
MARCEL DUMBRAVAN, şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie: „În primul rând, asigurarea continuității cauzelor penale de la faza judiciară şi faza urmăririi penale. Asigurarea unui climat corect în colectiv. Accelerarea mersului urmăririi penale pe cauzele penale din cadrul Procuraturii Anticorupţie. Am discutat cu doamna Dragalin. Dumneaei m-a încurajat. Mi-a spus că nu este un lucru simplu. E un lucru complicat, dar speră că totul o să fie bine şi o să intrăm în esenţa cazurilor.”
Marcel Dumbravan îşi va începe mandatul mâine pentru o perioadă nedeterminată.
DUMITRU OBADĂ, preşedintele CSP: „Aşteptările sunt de a asigura continuitatea proceselor interne. Continuitatea investigaţiilor care sunt în curs. Deci, să excludem cu orice efort tergiversarea cauzelor penale. Dumnealui are o experiență vastă în sistemul organelor procuraturii. Urmează să consolideze colectivul. În continuare să excludă orice demoralizare având în vedere dinamica evenimentelor.”
Mandatul Veronicăi Dragalin la conducerea Procuraturii se încheie astăzi. Aceasta a transmis şi un mesaj.
„Am avut onoarea de a conduce o echipă de profesioniști dedicați în lupta împotriva corupției, o misiune pe care am acceptat-o cu determinare și integritate. Din păcate, acest capitol se încheie într-un mod pe care nu l-am prevăzut — o evidențiere a provocărilor profunde care încă stau în calea adevăratei justiții și statului de drept în Republica Moldova. Deși plec din această funcție cu inima grea, rămân ferm convinsă că Moldova merită un viitor fără corupție, unde instituțiile publice servesc oamenii, nu interesele politice", a precizat Veornica Dragalin.
Veronica Dragalin a depus cererea de demisie în data de 19 februarie în urma controverselor apărute în contextul legii, propusă de deputaţii PAS privind lichidarea PA și PCCOCS. Documentul a fost calificat de Dragalin drept un atac asupra independenței justiției. Procuratura Anticorupție a fost condusă de Veronica Dragalin din august 2022. Activitatea Procuraturii Anticorupţie a fost criticată dur de conducerea de vârf a ţării. După alegerile prezidenţiale, şi Maia Sandu a declarat că Procuratura Anticorupţie a eşuat în combaterea corupţiei, inclusiv a celei politice.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU
Imagine: Dumitru Lupu