„Păianjenii se mănâncă între ei în borcan”, a reacționat duminică, pe Twitter, Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski, după ce un cunoscut blogger militar rus a murit într-o explozie care a avut loc într-un bar din Sankt Petersburg.
„Începe în Federația Rusă … Păianjenii se mănâncă între ei în borcan. Întrebarea când terorismul intern va deveni un instrument de luptă politică internă a fost o chestiune de timp, așa cum pocnește un abces copt. Pe Rusia o așteaptă procesele ireversibile și problemele 2.0. În timp ce noi vom privi”, a scris el.
Un blogger militar a fost ucis, iar 15 persoane au fost rănite în urma unei explozii într-o cafenea din centrul orașului Sankt Petersburg din Rusia, a anunțat agenția rusă de presă TASS, preluat de Sky News.
Bloggerul, Vladlen Tatarsky, avea legături pro-Kremlin și a declarat public că susține invazia din Rusia încă din primăvara anului trecut.