Un inginer IT din raionul Anenii Noi a fost obligat de instanță să plătească o amendă 50.000 de lei după ce a atacat serverele unor autorități publice în urma unui pariu la care a ajuns cu colegii săi, în timpul unui forum de specialitate.
După comiterea atacului, inculpatul Sandu Diaconu a fugit din Republica Moldova, eschivându-se de urmărirea penală. El a fost anunțat în urmărire internațională, iar ulterior a fost extrădat din Polonia autorităților Republicii Moldova.
Judecătorii l-au găsit vinovat pentru tentativă de perturbare a funcționării unui sistem informatic guvernamental, prin atacuri de tip brute-force. Atacurile cibernetice lansate de inculpat au fost detectate și neutralizate datorită măsurilor de protecție implementate de specialiștii în securitate cibernetică ai autorităților competente. Dacă atacul condamnatului ar fi fost dus la bun sfârșit, acesta ar fi cauzat statului un prejudiciu material de peste jumătate de un milion de lei, se mai spune în decizia instanței.
În fața judecătorilor, Diaconu Sandu a declarat că a atacat serverele de e-mail ale autorităților publice în urma unei provocări lansate de alți colegi în cadrul unui forum IT. El spune că nu a avut intenția să provoace probleme statului sau anumitor persoane fizice, însă conștientiza la acel moment că ceea ce face este ilegal. Tânărul a spus judecătorilor că regretă cele întâmplate, dând asigurări că nu va mai comite astfel de fapte.
Anterior, el a fost judecat și condamnat în Statele Unite ale Americii pentru infracțiuni similare pentru care și-a executat pedeapsa cu închisoarea.
Având în vedere că și-a recunoscut vinovăția, părțile au ajuns la un acord, pentru stabilirea unei pedepse mai blânde.
Prin urmare, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat la o amendă în valoare de 50.000 de lei, dispunând și confiscarea echipamentelor utilizate la comiterea infracțiunii.
De asemenea, inculpatul va trebui să achite cheltuielile de extrădare a acestuia din Polonia, precum și pe cele judiciare suportate de stat, în sumă de 106.367 de lei.