Justiție

Primarul din Durlești, Eleonora Șaran, rămâne în arest preventiv

post-img
Eleonora Șaran

Eleonora Şaran, primarul din Durleşti, reţinută într-un dosar de escrocherie, rămâne în arest în Penitenciarul 13. Decizia a fost luată astăzi de magistraţii Curţii de Apel Centru, care au respins recursul avocatului său.

La sfârşitul lunii februarie, opt persoane au fost reţinute în urma unor descinderi de la Primăria din Durleşti. În anchetă sunt vizaţi primarul Eleonora Şaran, viceprimarul, ingineri cadastrali, șeful adjunct al Serviciului cadastral teritorial Chișinău, consilieri locali, dar și beneficiari ai unor terenuri tranzacţionate fraudulos.

În prezent, în arest preventiv după gratii se află şi viceprimarul localităţii, Mihai Enachi, dar şi alţi doi funcţionari. Alte patru persoane au fost plasate în arest la domiciliu. Toţi sunt învinuiţi de escrocherie prin vânzarea frauduloasă a mai multor terenuri din Durlești.

Potrivit oamenilor legii, prejudiciul este de peste 15 milioane de lei. Avocatul primarului din Durleşti a declarat pentru TVR MOLDOVA că Eleonora Şaran pledează nevinovată.

author-img_1

Angelina Ungureanu

Reporter