Cultură

„După ani de înstrăinare”. Două apariții editoriale, dedicate maestrului Eugen Doga

post-img
Amb. Iuliana Gorea-Costin & maestrul Eugen Doga la Gala Premiilor Radar de Media 2022

Asociația de Dezvoltare pentru România, condusă de ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, anunță două volume dedicate compozitorului Eugen Dodga – După ani de înstrăinare… Timpul – arbitrul suprem și Din universul gândirii lui Eugen Doga, recent finalizate. Pe 1 martie, compozitorul Eugen Doga împlinește 88 de ani de la naștere.

„Dragă maestre Eugen Doga, cu ocazia împlinirii celor 88 de ani de la naștere, avem onoarea și bucuria de a vă adresa cele mai sincere și călduroase felicitări! Născut în prima zi a primăverii, sunteți pe bună dreptate numit nu doar Mărțișorul mamei dumneavoastră, ci și al tuturor românilor, creația dumneavoastră rămânând un dar neprețuit pentru alinarea sufletului nostru, ce aduce armonie, lumină și frumusețe în inimile tuturor celor care v-au ascultat și v-au iubit muzica”, se menționează într-un mesaj al Asociației de Dezvoltare pentru România.

„În semn de prețuire pentru întreaga dumneavoastră activitate artistică, pentru sensibilitatea și măiestria cu care ați transformat sunetul în emoție și vis, avem onoarea de a vă aduce în dar din partea Asociației de Dezvoltare pentru România, pe care o conduc, varianta editată a volumelor După ani de înstrăinare… Timpul - arbitrul suprem și Din universul gândirii lui Eugen Doga, recent finalizate.”

Asociația de Dezvoltare pentru România își dorește ca aceste lucrări să rămână „o modestă mărturie a admirației și respectului pentru munca și contribuția dumneavoastră inegalabilă la cultura românească și universală”. 

Asociația îi urează maiestrului sănătate, inspirație nesfârșită și cât mai multe clipe de bucurie și dragoste.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor