Educația este una dintre cele mai solide punți zidite intre România și Republica Moldova. România susține constant modernizarea și dezvoltarea sistemului educațional, investind în oameni, cunoaștere și viitor. Zeci de proiecte educaționale sunt sustinute in fiecare an prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
Cu sprijinul partenerilor din România, peste 200 de grădinițe din Republica Moldova au beneficiat de finanțare pentru dotarea cu mobilier modern si echipamente pentru crearea unor condiții mai bune pentru educația copiilor. Grădiniţa Creşă nr.1 Andrieş, din satul Costeşti, Ialoveni a beneficiat de 200 de mii de lei pentru renovări din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
ZINOVIA BORTĂ, director Grădiniţa Creşă nr.1 Andrieş, s. Costeşti: A fost necesară de soluţionat această problemă deoarece curgea acoperişul, trebuia de fiecare dată să umblăm cu vase să le punem pe hol. Anume prin acest proiec am soluţionat simultan 2 probleme. Prima am înlocuit foile de ardezie cu ţigla metalică şi am instalat sistemul de scurgere. Şi a doua s-a termoizolat planşeul şi respectiv s-a eficientizat consumul de energie.
Doar anul trecut, Guvernul României au oferit 15.000 de seturi de rechizite școlare copiilor din mai multe grădinițe și instituții de învățământ din R.Moldova. ZINOVIA BORTĂ, director Grădiniţa Creşă nr.1 Andrieş, s. Costeşti: Deja al 3-lea an beneficiem de cutia preşcolarului donează rechizite şcolare, cărţi, jocuri care prind foarte bine în activitatea cu copii. Ne-am propus ca să încheiem şi noi acorduri de parteneriat educaţional cu instituţiile de educaţie timpurie cu care primăria are acorduri de înfrăşire.
Şi Centrul Multifunctional Socio-Cultural din Costești a beneficiat de două proiecte din partea DRM pentru reparaţia capitală a bibliotecii, dotarea cu carte, cât şi crearea unui spaţiu amenajat pentru lectură şi repetiţii. ALEXA SĂPONARI, coordonator "Glas de Sânziene": Sunt coordonatoarea artistică a ansamblului Glas de Sânziene, vocal din satul Costeşti şi ne bucurăm foarte mult că avem acest spaţiu dotat foarte frumos pentru a ne aduna şi a repeta săptămânal pentru a face repetiţiile noastre şi alte activităţi culturale, educaționale.
PARASCOVIA MARANDICI, director Centrul Multifunctional Socio-Cultural: Îşi desfăşoară activitatea 4 colective cu titlu model şi două colective cu titlu amatori. Consiliul local de tineret, biblioteca la fel activează în cadrul centrului nostru, clubul cititorului. Ne bucurăm nespus de mult că am reuşi să renovăm şi să dotăm aceste spaţii. În anul 2025 am aplicat pentru a doua oară la Departamentul pentru Relaţii cu R.Moldova. Şi ne bucurăm extrem de mult că am reuşit să dotăm sala mare a instituţiei noastre, sala de spectacole cu fotolii teatrale. Am beneficiat de 300 de mii de roni, asta ar fi 1mln 200 mii lei.
Școlile din Republica Moldova au beneficiat, la rândul lor, de investiții importante. Peste 70 de microbuze școlare, achiziționate cu sprijinul Guvernului României, în parteneriat cu Guvernul Bulgariei, asigură zilnic transportul elevilor din toate raioanele. În timp ce unele scoli au primit finanţări pentru reparații, altele au fost dotate cu mobilier şi echipamente IT.
DUMITRU BABIN, director liceul teoretic B.P. Haşdeu: Am beneficiat de un suport de tehnică modernă pe chiar ne-am dorit-o ori face parte dintr-un set de tehnologie avansată, table interactive, imprimante de înaltă calitate şi laptopuri. Vine să sporească calitatea educaţiei, să sporească interesul copiilor pentru instruire.
Şi la nivel universitar, România continuă să ofere oportunități. Un exemplu este Universitatea Transfrontalieră "Dunărea de Jos", care deschide noi orizonturi tinerilor din Republica Moldova și oferă programe de studii și schimburi academice care facilitează integrarea in mediul universitar European. Timp de 7 ani, peste 360 de tineri au absolvit Universitatea transfrontalieră "Dunărea de Jos".
LUCIA CEPRAGA, prorector, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă": Cadrele didactice din Universitatea Pedagogică "Ion Creangă" din Chişinău sunt şi profesori, lectori conferenţiari afiliaţi Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Sunt colabărări atât la nivel de programe de studii, cât şi la nivel de cercetare. Sunt nişte oportunităţi care avantajează tinerii din R.Moldova. Obținând o calificare şi o profesionalizare de nivel european, dar rămânând acasă.
Şi Universitatea "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Cahul are multiple proiecte cu Universitatea din Galaţi. Acum un cămin al instituţiei e în proces de renovare cu sprijinul României.
NICOLAE DANDIŞ, primar Cahul: Universitatea din Haşdeu a fost foarte mult ajutată pe parcursul acestor 27 de ani de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, de statul Român. Toate instituţiile noastre începând de la grădiniţă, şcoli de pictură, şcoala de muzică, toate au planuri de semnare a acordurilor cu instituţii similare din România. Finalizăm acum practic renovarea unei grădiniţe care a fost finanţată de primăria sectorului 6. Bucureşti
DAN PERCIUN, ministrul Educației şi Cercetării: În ultimii 2 ani de zile am pornit mai multe acțiuni legate de limba română şi le suntem foarte recunoscători, avem grupuri de profesori în special din Găgăuzia care merg vara la universităţile din România la cursuri de formare adiţional.Anul asta am avut primul grup de vreo 200 de elevi din Găgăuzia care au mers în România la tabere lingvistice.
Prin aceste investiții, România demonstrează că sprijinul pentru educația din Republica Moldova este un angajament față de viitor, construit prin cunoaștere, solidaritate și încredere.