Actualizare: La fața locului sunt antrenați 90 de pompieri și salvatori, cu 12 autospeciale IGSU și 17 unități auxiliare. Victime nu au fost raportate.
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, 31 mai, la un depozit de pe strada Lunca Bâcului 41 din Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:17, iar la fața locului au fost mobilizați zeci de pompieri, cu unități de tehnică de intervenție. Pentru gestionarea eficientă a misiunii, a fost constituit statul major operativ, care coordonează toate acțiunile de intervenție și monitorizează evoluția situației.
Potrivit informațiilor preliminare, flăcările au cuprins un depozit în care erau păstrate utilaje tehnice, tractoare, anvelope și cantități semnificative de ulei. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că focul a afectat bunurile depozitate în interiorul obiectivului, existând riscul extinderii incendiului către zonele adiacente.
Intervenția este în desfășurare, iar salvatorii depun eforturi pentru a împiedica propagarea flăcărilor.
Din fericire, până în acest moment nu au fost raportate victime.
Totodată, IGSU îndeamnă oamenii care locuiesc în apropiere să evite expunerea la fum, să țină ferestrele închise și să limiteze deplasările în aer liber, pentru a preveni inhalarea produselor de ardere și a fumului toxic emanat în urma incendiului.
Citește și: Incendiu puternic la un depozit din Chișinău: 13 autospeciale au luptat cu focul
Cauza producerii incendiului și circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite de specialiști.