Economic

Cresc exporturile în UE și scad cele în CSI

Cresc exporturile în UE și scad cele în CSI

Datele Biroului Național de Statistică arată că, în perioada ianuarie-februarie 2024, Republica Moldova a trimis în Uniunea Europeană 70% din totalul mărfurilor exportate, cu 4,5% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta în timp ce volumul de mărfuri ajunse în țările CSI a scăzut cu 2%. România rămâne, în continuare, principala piață de desfacere a mărfurilor basarabene, cu peste 32% din totalul exporturilor. Se remarcă o creştere spectaculoasă a vânzărilor şi cereale şi ulei alimentar în Egipt.

Biroul Național de Statistică transmite că, în primele două luni ale anului, exporturile Republicii Moldova au atins valoarea de 601 milioane dolari. Aproape 80% sunt mărfuri autohtone, restul fiind reexporturi. În ianuarie-februarie 2024, s-au trimis mărfuri de 402 milioane dolari în țările Uniunii Europene, adică 70% din totalul exporturilor, cu 4,5% mai mult, față de ianuarie-februarie anul trecut. În același timp, mărfurile ajunse în țările CSI au avut o valoare de numai 42 milioane dolari, sau 6,9% din totalul exporturilor, în scădere cu 2%.

România rămâne, în continuare, principala piață de desfacere a mărfurilor basarabene, cu o cotă de 32% din totalul exporturilor. Urmează Ucraina cu 7,5%, Germania cu aproape 7%, Turcia 6,5%, Italia cu aproape 6%, Cehia 5%, Polonia puțin peste 4% și Statele Unite ale Americii cu 3,2%. Volumul mărfurilor exportate în Federația Rusă a fost de doar 3,0%.

Potrivit BNS, au crescut exporturile de mărfuri în Egipt, Turcia, Statele Unite ale Americii, Polonia, Bulgaria și Cehia. Firmele autohtone au trimis în străinătate mașini și aparate electrice, cereale și preparate pe bază de cereale, legume și fructe, semințe și fructe oleaginoase, îmbrăcăminte și accesorii, băuturi alcoolice și nealcoolice, grăsimi și uleiuri vegetale.

În aceeaşi perioadă, valoarea importurilor a ajuns la 1,3 miliarde dolari, cu 7,5% mai mult față de perioada similară din 2023. S-au cumpărat din țările Uniunii Europene mărfuri de 650 milioane dolari, adică 47% din total. Iar importurile de mărfuri provenite din țările CSI nu au atins decât 3,8% din total, în scădere cu 7,2% față de ianuarie-februarie 2023.

BNS transmite, în ianuarie-februarie 2024, comparativ cu perioada similară din anul 2023 s-au diminuat cu 70% importurile din Federația Rusă, cu 88% cele din Grecia, cu 78% din India, şi cu 94% din Kazahstan.

Deficitul, deficitul balanței comerciale, în primele două luni ale anului, a fost de 773 milioane dolari, cu 3,1% mai puțin, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

EXPORTURILE DE MĂRFURI, IANUARIE-FEBRUARIE 2024

TOTAL EXPORTURI – 601,3 mil. dolari MĂRFURI AUTOHTONE - 472,7 mil. dolari (78,6%, în creștere cu 0,3%) REEXPORTURI - 128,6 mil. dolari (21,4%, în scădere cu 40,4%)

STRUCTURA EXPORTURILOR, IANUARIE-FEBRUARIE 2024

UE - 66,9% (+ 4,5%) CSI - 6,9% (- 2%)

STRUCTURA EXPORTURILOR PE ȚĂRI, IANUARIE-FEBRUARIE 2024 1. România 32,1% 2. Ucraina 7,5% 3. Germania 6,8% 4. Turcia 6,5% 5.  Italia 5,6% 6.  Cehia 5% 7.  Polonia 4,3% 8. SUA 3,2% 9. Federația Rusă 3% 10.  Bulgaria 2,8%

EXPORTURI ÎN CREȘTERE, PE ȚĂRI Egipt – de 37.290 de ori Turcia +41,1% Polonia +47% Cehia +32% SUA - de 1,8 ori Bulgaria - de 1,8 ori

STRUCTURA EXPORTURILOR, PE GRUPE DE MĂRFURI mașini și aparate electrice și părți ale acestora 16,6% cereale și preparate pe bază de cereale 12,8% legume și fructe 12,7% semințe și fructe oleaginoase 9% îmbrăcăminte și accesorii 6,7% băuturi alcoolice și nealcoolice 5,5% grăsimi și uleiuri vegetale 5,4%


IMPORTUL DE MĂRFURI, IANUARIE-FEBRUARIE 2024

TOTAL IMPORTURI - 1,3 miliarde dolari (+7,5%) IMPORTURI UE - 650,1 milioane dolari (47,3%) IMPORTURI CSI - 52 milioane dolari (3,8%) DEFICITUL BALANȚEI COMERCIALE - 773,7 milioane dolari (- 3,1%)

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter