TV Network
Canalele TVR
Politic

Un proiect de lege propune noi reguli pentru alegerile din Găgăuzia. Ce se schimbă?

post-img
Adunarea Populară a regiunii găgăuze
Sursa foto: nokta.md

În Parlament a fost înregistrat luni un proiect de modificare a Codului electoral, care schimbă regulile de organizare a alegerilor în regiunea găgăuză și transpune hotărârea Curții Constituționale din 9 iulie 2026. Conform notei de fundamentare a proiectului, noile prevederi sunt necesare pentru organizarea alegerilor din 15 noiembrie 2026 și pentru alinierea scrutinului regional la standardele aplicate pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Documentul argumentează că, în lipsa unor modificări legislative, scrutinul pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei, programat pentru 15 noiembrie 2026, nu ar putea fi organizat. Proiectul stabilește, de asemenea, că Consiliul Electoral Central al Găgăuziei va fi format din cel puțin șapte și cel mult 11 membri. Candidații pentru aceste funcții vor trebui să îndeplinească aceleași condiții de eligibilitate și vor fi supuși acelorași verificări de integritate prevăzute pentru persoanele care ocupă funcții publice.

Documentul mai prevede un șir de măsuri pentru prevenirea utilizării resurselor administrative în campaniile electorale. Autoritățile publice centrale și locale vor fi obligate să stabilească prin acte administrative reguli transparente privind utilizarea spațiilor pentru întâlnirile electorale și să asigure condiții egale pentru concurenți. Totodată, astfel de întâlniri vor trebui organizate în afara programului de lucru al instituțiilor publice.

Pe 24 iulie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că modificările sunt necesare pentru punerea în aplicare a hotărârii Curții Constituționale și pentru organizarea unor alegeri conforme legislației naționale. El a afirmat că regulile privind verificarea integrității funcționarilor electorali, plafonarea donațiilor și corectitudinea listelor electorale trebuie să se aplice și în autonomia găgăuză, la fel ca în restul țării.

Citește și: Vicepreședinte CEC: Codul Electoral ar putea include modificări legate de alegerile din UTA Găgăuzia

Pe 10 iulie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe prevederi din legislația privind statutul special al UTA Găgăuzia referitoare la organizarea alegerilor și la implicarea autorităților autonomiei în constituirea unor organe electorale.

Ulterior, președinta Maia Sandu a purtat consultări cu reprezentanții autonomiei, iar autoritățile au convenit că Parlamentul trebuie să modifice Codul electoral astfel încât viitoarele alegeri din regiune să fie organizate în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale și cu regulile aplicabile la nivel național.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor