Astăzi, comemorăm 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. În memoria celor peste 56.000 de oameni ai acestei palme de pământ, căzuţi pe front, s-au depus flori la Memorialul „Eternitate” din Chişinău. Au participat oficialii din Republica Moldova împreună cu comisarul european pentru Extindere, Marta Kos. Într-o atmosferă sobră, ceremonia a început cu un moment de reculegere în memoria celor care au luptat pentru pace şi libertate.
Președintele Maia Sandu a îndemnat cetăţenii să onoreze eroismul în linişte şi a exprimat recunoștință veteranilor pentru sacrificiul lor. Ea a precizat că rănile războiului au fost aceleași pentru toată Basarabia.
MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: Ne adunăm împreună cu gândul și inima pentru a comemora una dintre cele mai dureroase pagini din istoria omenirii - cel de-Al Doilea Război Mondial. Un război în care au murit peste 70 de milioane de oameni. Pacea și victoria împotriva tiraniei au fost posibile datorită curajului și jertfei înaintașilor noștri, dar și a unității de care au dat dovadă țările lumii care s-au opus nazismului. Oricâte răni ale trecutului am purta cu noi, haideți să fim uniți în numele viitorului în pace și demnitate. Să mergem împreună în familia europeană a țărilor care prețuiesc viața umană, libertatea și securitatea fiecărei familii.
Marta Kos, comisar european pentru extindere, a declarat că se află la Chişinău pentru a celebra pacea şi îşi doreşte ca din proiectul european să facă parte cât mai multe ţări.
MARTA KOS, comisar european pentru extindere: Astăzi, îi onorăm pe cei care au luptat pentru libertatea Europei, care au luptat pentru ca războiul să se termine. Nu trebuie să uităm acest lucru niciodată. Nu este o coincidenţă că Ziua Europei este marcată în aceeaşi zi. Europa este un proiect al păcii.
Și preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis că veteranii trebuie onoraţi, iar această zi este încă un prilej pentru a ne gândi cât de fragilă este pacea.
IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului: Este un motiv în plus de a ne gândi cât de fragilă poate fi pacea şi cât de mult contează să ţinem minte trecutul. Cei care nu îşi amintesc sau nu cunosc trecutul, riscă să-l repete. E o zi în care ne gândim la cei care au căzut și îi cinstim pe cei care au trecut prin acest calvar.
OLEG SEREBRIAN, viceprim-ministru pentru Reintegrare: 9 mai este, întâi de toate, dincolo de ziua păcii, ziua împăcării. Este ziua în care Europa şi-a dat mâna pentru pace şi pentru edificarea unui continent paşnic, unit şi prosper. Germani şi francezi, englezi şi italieni, popoare care au fost pe baricade opuse în cel de-al Doilea Război Mondial, s-au împăcat, s-au regăsit şi sub această umbrelă comună europeană au edificat un continent al păcii.
SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: În Republica Moldova, cred că fiecare într-adevăr fiecare familie a avut pe cineva căzut în acest război. Personal, am pierdut în acest razboi bunicul, Simion Lungu... Sper să fie pace, sper să se oprească acest război, să nu se declanşeze mai tare şi să nu mai moară oameni. 9 mai a fost, nu doar ziua victoriei în război, a fost prima zi de pace şi asta trebuie să preţuim foarte mult.
Tot astăzi, în Republica Moldova este marcată şi Ziua Europei, iar în Chişinău vor fi organizate mai multe evenimente pentru a celebra această zi.
REPORTER: SORINA GOLOVATIUC
Imagine: Eugen Picicur