Politic

Scandal la Institutul de Neurologie: Angajații îi iau apărarea noului director, Vladimir Dolghi

post-img
Vladimir Dolghi

Angajații Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, într-o scrisoare publică, afirmă că se disociază de afirmațiile unui grup de medici precum că instituția se confruntă cu un managment defectuos după numierea în funcție a actualului director Vladimir Dolghi.

„Ne delimităm ferm de conținutul acelei scrisori semnată de câțiva anagajați și subliniem că aceasta nu reflectă opinia majorității specialiștilor din cadrul institutului. Ne exprimăm totodată, susținerea pentru conducerea instituției, inclusiv pentru directorul acesteia, subliniind că managementul actual își desfășoară activitatea în condiții complexe, specifice sistemului medical public. Considerăm că evaluarea activității manageriale trebuie realizată în mod obiectiv, prin mecanisme instituționale și pe baza unor criterii profesionale, nu prin acuzații lansate în spațiul public”, se spune în demersul lor publicat pe pagina web a spitalului.

Scandalul a izbucnit după ce liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a declarat că directorul instituției, Vladimir Dolghi, ar fi câștigat fraudulos concursul, invocând o scrisoare a unor angajați.

Vladimir Dolghi a respins acuzațiile și a afirmat că a obținut cel mai mare punctaj în concurs, depășindu-și contracandidatul. Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a susținut că procedura s-a desfășurat legal, sugerând că în spatele acuzațiilor ar putea exista interese legate de controlul instituției și semnalând probleme de transparență, inclusiv plăți informale.

● Citește și: Triunghiul acuzațiilor: Costiuc, Belous și Nemerenco. Ce se întâmplă la Institutul de Neurologie?

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a anunțat că autoritățile s-au autosesizat și vor institui o comisie care va analiza atât activitatea directorului, cât și situația din cadrul instituției.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter