Comisia Europeană va propune marți o serie de modificări la bugetul pe termen lung al UE, cu scopul de a sprijini Ucraina în următorii ani și pentru a putea susține datoria rezultată în urma emisiunilor comune de obligațiuni, au anunțat mai mulți oficiali europeni consultați de Reuters, potrivit CaleaEuropeană.ro.
„UE este gata să acorde Ucrainei un sprijin financiar sustenabil şi predictibil dincolo de 2023, pentru a menţine atât stabilitatea macro-financiară cât şi pentru a sprijini reconstrucţia”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. ”Ne uităm la acest cadru în cadrul procesului de revizuire a Cadrului Financiar Multianual 2024-2027”, a spus Dombrovskis într-o conferinţă de presă.
Oficialii UE apreciază că procesul de revizuire ar putea include, în egală măsură, o propunere pentru noi surse de venituri la bugetul european, are în jargonul de la Bruxelles sunt denumite ”resurse proprii”, care să aibă legătură cu profiturile companiilor.
Cu toate acestea, miniştrii Finanţelor din Germania şi Ţările de Jos au exclus vineri să îşi majoreze contribuţiile la bugetul UE, susţinând că pentru a acoperi plăţile mai mari cu dobânzile, Comisia va trebui să facă economii în alte părţi, aşa cum fac guvernele naţionale.
Conform unor persoane familiarizate cu discuțiile de la Bruxelles, Uniunea Europeană plănuiește să acorde Ucrainei un ajutor financiar anual de 18 miliarde de euro până în 2027, fapt ce ridică sprijinul total la 72 de miliarde. Acesta ar urma să fie condiționat de măsuri pentru combaterea corupției și de reforme structurale, în vederea candidaturii țării la aderarea la UE.
Cât privește nevoia unor nou fonduri la bugetul multianual, majorarea dobânzilor a generat o creștere substanțială a costurilor de acoperire a datoriei pentru fondurile din NextGenerationEU, menit să contribuie la repararea daunelor economice și sociale provocate de pandemia de COVID-19.
Pentru a finanța NextGenerationEU, Comisia Europeană ia împrumuturi de pe piețe în numele Uniunii Europene, cu dobânzi mai avantajoase decât ar putea-o face majoritatea statelor membre, și redistribuie apoi sumele.
Comisia Europeană a emis obligațiuni și înainte de NextGenerationEU, de exemplu pentru a finanța împrumuturi acordate statelor membre ale UE și țărilor terțe.
Până în 2026, Uniunea Europeană va mobiliza până la aproximativ 800 de miliarde de euro în prețuri curente pentru NextGenerationEU, prin intermediul unei strategii diversificate de finanțare.