Republica Moldova are un grad de acoperire cu păduri de 11% din teritoriul țării, media europeană fiind de 39,8%. În aceste condiţii, este necesară împădurirea unor noi terenuri şi trebuie valorificate zonele abandonate și degradate.
Programul Naţional de Împădurire prevede restaurarea, extinderea și conservarea zonelor forestiere și a vegetației forestiere, reabilitarea și extinderea zonelor naturale protejate de stat şi managementul faunei sălbatice.
Lansarea campaniei de împădurire #GenerațiaPădurii, importanța salcâmului în procesul de extindere a Fondului Forestier și consolidarea eforturilor de protecție a mediului sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
Invitaţii ediţiei sunt: VICTOR DURBALĂ - directorul Agenției „Moldsilva”; DIONISIE BOAGHIE - inginer silvic, vicedirector științific al Parcului Național Orhei; DRAGOŞ PĂUNA - inginer Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva”, ANASTASIA CIOBANU - pădurar Întreprinderea Silvică Călărași.
Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.