Pe șantierul Podului de Flori lucrările avansează. Până acum, au fost forați toți piloții necesari pentru culeea de pe partea Republicii Moldova, iar pe malul drept lucrările avansează conform graficului stabilit.
Obiectivul comun este ca, în toamna anului viitor, podul să fie funcțional și deschis circulației. Pașii următori din procesul de execuție au fost discutaţi la faţa locului de conducerea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, secretarul de stat Ionel Scrioşteanu de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, precum și reprezentanți ai CNAIR și ai autorităților publice locale.
Lucrările de infrastructură care vor îmbunătăți legătura dintre Republica Moldova și România, studiile de fezabilitate pentru celelalte patru poduri peste Prut şi colaborarea în domeniul digitalizării feroviare sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
Invitaţii ediţiei sunt MIRCEA PĂSCĂLUŢĂ, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova; IRINEL IONEL SCRIOȘTEANU, secretar de stat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România; CORNELIU COTEŢ, expertul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, expert în domeniul feroviar.
Moderatoare - Elena Guțu, producătoare - Ana Iacub.
Emisiunea Obiectiv Comun începe la ora 17.00 şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.