TV Network
Canalele TVR
Social

Douăzeci și patru de pompieri moldoveni au plecat în Grecia pentru a lupta cu incendiile

24 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au pornit spre oraşul Salonic

Şi în acest an, pompierii din Republica Moldova se vor alătura colegilor lor din Grecia pentru a-i ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie. 24 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au pornit spre oraşul Salonic. Echipa va fi implicată în misiuni de monitorizare şi patrulare.

Pompierii din Republica Moldova se vor afla în Grecia timp de 15 zile. Unii sunt la prima lor experienţă, alţii îşi amintesc de misiunile din anii precedenţi.

La misiunea din acest an va participa şi Inga Borş.

INGA BORŞ, şef, Direcţia organizare intervenţii, IGSU: Am făcut şi unele pregătiri. A fost selectat efectivul, cei mai brav şi, prin urmare, s-a selectat tehnica şi echipamentul care va participa la această misiune. Cu siguranţă sunt şi emoţii, pentru că este prima mea misiune internaţională dar cred că totul va fi bine şi vom face faţă provocărilor împreună cu echipa.

Înainte de plecare, pompierii şi salvatorii au verificat minuţios echipamentul şi autospecialele.

DAN GRIŢCO, şef, Direcția generală intervenții, IGSU: Sunt şi echipamente specifice destinate stingeri incendiilor forestiere în zone cu risc, în zone cu teren greu accesibil. Sunt şi echipamente manuale pe care le folosim. Pompierii sunt bine pregătiţi pentru această misiune.

Oficialii de la Chişinău au avut un mesaj pentru salvatori.

VICTOR GROSU, secretar de stat, MAI: În acest an, ţara noastră detașează 48 de pompieri, organizaţi în două rotaţii. Aceste cifre reflectă nu doar amploarea participării, dar şi dezvoltarea continuă a capacităţilor operaţionale ale Inspectoratului.

NICOLAOS KRIKOS, ambasadorul Republicii Elene în R.Moldova: Prezența dumneavoastră în Grecia demonstrează că Republica Moldova este alături de noi și face parte din marea familie europeană.

AUREL BACIU, şef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență: Să fiţi atenţi la orişicare acțiune, la detalii şi la deciziile pe care vi le asumaţi. Să nu riscaţi inutil. Curajul este parte indispensabilă a profesiei noastre, dar curajul nesăbuit nu îşi are locul intervenției.

Este al treilea an consecutiv în care salvatorii din Republica Moldova participă la operațiuni în Grecia, alături de partenerii europeni. Anul trecut, 44 de pompieri au participat la activitățile de protecție civilă ale Uniunii Europene, alături de echipe din Austria, Cehia, Franța, România și Bulgaria.

author-img_1

Ana Neamțu

Reporter