Social

Basarabenii au luat cu asalt sălile de sport pentru a scăpa de caloriile acumulate de sărbători

La sala de sport
Sursa video: TVR MOLDOVA

Pentru unii dintre noi, mesele copioase din timpul sărbătorilor au lăsat urme care se văd la cântar aşa că sălile de sport sunt pline, zilele acestea. Specialiştii spun, însă, că e bine să abordăm cu măsură exerciţiile fizice şi dietele, dacă vrem să revenim în formă într-un mod armonios şi sănătos.

Forfotă mare în sălile de sport din Chişinău, încă de la primele ore, aşa cum se întâmplă, de obicei, după zilele de sărbătoare în care mulţi şi-au făcut toate poftele culinare iar activitatea fizică a fost redusă.      

„Cred că, îndeosebi de sărbători, este important să facem asta, pentru că noi consumăm foarte multe alimente, poate mai mult decât ar trebui, iar organismul are nevoia cumva să degaje grăsimea, energia, care se acumulează. – De câte ori pe săptămână veniţi la sală? – Mă strădui de trei ori, dar îmi reuşeşte de două. De sărbători – ok, dar după sărbători trebuie să-ţi faci timp pentru ca să te ocupi cu sportul, dacă vrei să menţii corpul tău aşa cum îţi place ţie”.

LUCIA administrator sală de sport, Chişinău: „După sărbători, lumea se reîntoarce în activitatea zilnică sportivă. În ajutor le vin utilajele fitness, cardio, benzi de alergat, biciclete electrice, dar avem şi un spaţiu pentru antrenamentele în grup. Pentru aceasta le vin în ajutor antrenorii noştri calificaţi”.

DANIELA DANILOVA reporter TVR MOLDOVA: „După o perioadă fără prea multă activitate fizică, dar cu mese bogate în calorii, mişcarea ne ajută să scăpăm de greutatea în plus și ne oferă o stare de bine. Pentru a reveni în formă, după sărbători, este recomandat să renunțăm la maşină, atunci când este posibil, şi să mergem pe jos, să folosim scările şi nu lifturile și, de ce nu, să facem plimbări cu bicicleta, daca vremea ţine cu noi”.

„Orice mişcare este spre bine. Alerg de vreo şapte – opt ani. Mă ţin în formă nu numai după sărbători, pentru că poate am mâncat mai multă carne”.

Nutriţioniştii atrag atenţia că este foarte important ca, după sărbători, oamenii să-şi reia treptat obiceiurile alimentare şi să nu recurgă la diete drastice, uneori până la înfometare, care pot crea grave probleme de sănătate.    

MARIA RACU, nutriţionist: „Primul lucru pe care îl va face corpul, atunci când îl vom stresa în aşa mod, va fi să elimine mai mult cortizol, hormonul stresului cronic. Astfel, kilogramele vor reveni rapid. Cea mai bună metodă este, cu siguranţă, să revenim la regimul nostru alimentar de până la sărbători, dar este foarte important şi să facem un mic deficit de calorii. Să punem accent mai mult pe legume, crudităţi, verdeţuri, fructe, cereale integrale, leguminoase. Sunt o sursă foarte bună de fibre alimentare şi microflora noastră alimentară se va restabili. Vă invit pe toţi la sport, mişcare, pentru că sportul este viaţă! Nu numai când mâncaţi carne sau mâncaţi mult la sărbători. La mulţi ani! Sănătate!”.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter