Politic

Elena Mârzac: „R. Moldova nu s-ar descurca singură fără ajutorul UE, SUA și NATO”

post-img
Punctul pe AZi
Sursa foto: TVR MOLDOVA

„Este important să menționăm că SUA a avut cooperare pe parcursul tuturor anilor. Și, criza prin care trecem acum într-adevăr este transformată într-o oportunitate pentru R. Moldova într-un sfârșit de a ne reforma sectorul de securitate și apărare. Fără ajutorul UE, SUA și NATO, R. Moldova nu s-ar descurca singură”, a declarat Elena Mârzac, fondatoarea Plaforma pentru Iniţiative de Securitate și Apărare, aflat în platoul emisiunii Punctul de AZi de la TVR MOLDOVA.

„SUA este practic unul dintre cei mai importanți parteneri, pot să numesc și strategic în cazul domeniului de securitate și apărare care a susținut reformarea sectorului nostru. Vizita acestei delegații pe acest timp îndelungat este un indicator pentru noi experții din domeniu, dar și pentru cetățeni este faptul că într-adevăr se lucrează pe acest domeniu pe niște proiecte foarte concrete. Cu părere de rău, astfel de proiecte poartă un caracter secret, deoarece țin strict de planificarea apărării, de dezvoltare a capacităților de apărare pentru că în paralel avem și cooperarea cu NATO care SUA este doar un membru al Alianței Nord-Atlantice,” a spus Elena Mârzac.

Totodată, Elena Mârzac a menționat că avem o cooperare separată NATO cu SUA și că această platformă de cooperare cu NATO ne permite să dezvoltăm și cooperările din domeniul bilateral.

„Într-adevăr, SUA este un actor mondial care are atât sursele necesare, cât și echipamentul de care ar putea avea nevoie R. Moldova. Ceea ce presupun eu acum că la ce se lucrează acum este la planificarea concretă și identificarea necesităților R. Moldova. Cunoaștem foarte bine cazul achiziționării echipamentului, dezvoltării, echipării Armatei Naționale cu părere de rău nu poate fi făcută nici într-o lună, nici în două”, a mai adăugat Elena Mârzac.

Fondatoarea Plaforma pentru Iniţiative de Securitate și Apărare a precizat că avem un buget redus chiar dacă a fost majorat cu 70 la sută.

„Totodată, fără ajutorul la așa actori cum este SUA, NATO, Uniunea Europeană, cu părerea de rău R. Moldova nu s-ar descurca singură pentru că nu știm cum să împărțim bugetul. Este salutabil voința guvernului actual care lucrează foarte intens, în primul rând ca au dat semnale și sunt sigură că Occidentul tot ar fi fost gata să ne ajute dacă era să cerem. Prin diplomația militară s-au transmis aceste mesaje și acum începem să vedem rezultatele, toate aceste vizite care cu siguranță se vor materializa într-un ajutor concret. Aici putem vorbi și de livrare de anumite echipamente de care are avem nevoie. Să nu uităm cât de mult ajută SUA pe Ucraina, principalul ajutor inclusiv de armament și echipament. Presupun eu că SUA vor veni și cu ajutor pentru R. Moldova în cazul în care acest stat va cere”, a conchis Elena Mârzac.

Emisiunea integrală Punctul pe AZi o puteți urmări în comntinuare.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter