Potrivit circumstanțelor cauzei, la 23 iulie 2016 instanța de judecată a admis demersul procurorului cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive în privința reclamantului. Reclamantul, care la acel moment se afla în străinătate, nu fusese informat despre ședință. Astfel, avocatul său nu fusese prezent la ea, interesele reclamantului fiind reprezentate de către un avocat din oficiu, scrie Bizlaw.md.

La 29 iulie 2016, reclamantul a fost extrădat din Ucraina în Republica Moldova. În urma arestării reclamantului, el a fost plasat în Penitenciarul nr. 13. În timpul detenției sale, avocații reclamantului au solicitat de mai multe ori instituției penitenciare să li se permită să se întâlnească cu reclamantul.

La 1 septembrie 2016, reclamantul a fost adus în fața judecătorului de instrucție pentru a fi informat oficial despre încheierea din 23 iulie 2016 și mandatul de arestare emis la aceeași dată.

Reclamantul a solicitat timp suplimentar pentru a se pregăti de ședință. Judecătorul de instrucție a respins această cerere, motivând că scopul ședinței era doar de a-l informa despre încheierea din 23 iulie 2016.

Ulterior, reclamantul a depus plângeri în adresa mai multor autorități, invocând limitarea numărului și a duratei întrevederilor cu avocații săi în timpul detenției.

La 30 noiembrie 2016, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a obligat administrația penitenciarului să asigure reclamantului posibilitatea studierii materialelor cauzei penale.

La 4 aprilie 2017, aceeași instanță a respins cererea reclamantului care se referea, printre altele, la solicitarea de a avea întrevederi zilnice cu avocații săi, făcând trimitere la hotărârea sa din 30 noiembrie 2016 și la posibilitatea de a se plânge în cazul neexecutării acesteia.

La 10 mai 2017, aceeași instanță a respins plângerea reclamantului, constatând că el urmărea să obțină o hotărâre judecătorească care să oblige administrația penitenciarului să asigure accesul neîngrădit al avocaților săi, fapt pe care trebuia deja să îl facă în temeiul dispozițiilor legale imperative.

Referitor la publicitatea ședințelor, la 21 octombrie 2016, reclamantul a solicitat judecătorului de instrucție să examineze în cadrul unei ședințe publice demersul procurorului cu privire la prelungirea măsurii preventive.

Bazându-se pe Articolul 5 § 4 din Convenție, reclamantul s-a plâns în fața Curții de faptul că, în cadrul procedurilor judiciare privind aplicarea măsurii preventive în privința sa, el nu a fost asistat de către avocatul ales, că au existat mai multe limitări la întrevederile sale cu avocații și că ședințele de judecată nu au fost publice.

Cu privire la plângerea reclamantului referitoare la acordarea asistenței juridice din oficiu, Curtea a notat că acest capăt de cerere se referă doar la evenimentele din iulie 2016, iar ultima decizie în acest sens a fost adoptată la 4 august 2016. Ținând cont de faptul că cererea la Curte a fost depusă la 16 august 2017, id est cu depășirea termenului de 6 luni, Curtea a respins acest capăt de cerere din cauza nerespectării termenului de șase luni, în sensul Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Cu referire la obstrucționarea întrevederilor reclamantului cu avocați aleși, deși au existat anumite cazuri în care avocații au fost nevoiți să aștepte câteva ore pentru a comunica cu reclamantul și nu întotdeauna a fost posibil să se vadă cu el în aceeași zi, Curtea a reținut că reclamantul totuși a beneficiat de mai multe întrevederi cu avocații săi (aproape o dată la două zile în cursul primelor două luni de detenție și cel puțin de două ori pe săptămână ulterior). Prin urmare, el a avut posibilitate să se pregătească pentru ședințele de judecată. De asemenea, Curtea a notat că ședința de judecată din 1 septembrie 2016 s-a limitat la informarea reclamantului despre încheierea din 23 iulie 2016 și nu a vizat în mod direct detenția reclamantului. În plus, ea a observat că reclamantul a depus mai multe plângeri către mai multe autorități, fapt ce denotă că avocații săi au reușit să obțină instrucțiuni de la reclamant și să-l țină informat. În consecință, Curtea a opinat că nu au fost afectate substanțial garanțiile procedurale prevăzute la Articolul 5 § 4 din Convenție, respingând acest capăt de cerere ca fiind vădit nefondat, în sensul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Cu privire la publicitatea ședințelor, Curtea a constatat că nu a fost demonstrată existența unor circumstanțe care ar indica asupra necesității desfășurării ședințelor publice, declarând și acest capăt de cerere ca fiind vădit nefondat, în sensul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Din aceste considerente, Curtea a declarat cererea inadmisibilă.

Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

La începutul acestui an Curtea a pronunțat o altă decizie în cauza Platon v. Republica Moldova după ce reclamantul s-a plâns de pretinsa maltratare în timpul aflării lui în custodia statului şi eşecul autorităţilor naţionale de a efectua o anchetă efectivă în această privinţă. În aces caz cererea a fost radiată de pe rol.