Politic

Prim-ministrul Dorin Recean va efectua o vizită în România

post-img
Dorin Recean și omologul său român, Nicolae Ciucă
Sursa foto: Facebook/Dorin Recean

Prim-ministrul Dorin Recean va efectua în perioada 17 - 18 mai o vizită de lucru în România, pentru a participa la cea de-a șaptea ediție a Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre și Balcani, desfășurat la București, transmite MOLDPRES.

„Șeful Executivului va participa la eveniment în cadrul unui panel tematic împreună cu prim-ministrul român Nicolae Ciucă. Detalii suplimentare despre vizita premierului la București le vom oferi la conferința de presă săptămânală după ședința Executivului de miercuri”, a declarat pentru MOLDPRES Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului.

Premierul Dorin Recean a mai efectuat o vizită în România în luna martie curent.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter