Curtea Supremă de Justiție (CEC) a anulat pe 13 octombrie decizia Curții de Apel Centru în cazul sancțiunilor aplicate partidului lui Vasile Costiuc și a menținut deciziile luate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Astfel, Partidul Democrația Acasă rămâne fără alocații de la stat.
Pe 9 octombrie, Curtea de Apel Centru a anulat hotărârea CEC din 3 octombrie în ceea ce privește lipsirea de alocații de stat a Partidului Democrația Acasă pentru o perioadă de 12 luni, începând cu luna noiembrie 2025.
„Curtea de Apel Chișinău a admis parțial acțiunea noastră și a stabilit că sancțiunea este prea gravă pentru pretinsa abatere (...). Considerăm că am fost sancționați de două ori pentru aceleași fapte”, a declarat avocatul formațiunii politice după decizia instanței de apel.
Citește și: Partidul lui Costiuc a scăpat de o sancțiune aplicată de Comisia Electorală Centrală
În contestarea sa la CSJ, CEC a indicat că constatarea Curții de Apel Centru potrivit căreia autoritatea ar fi sancționat același fapt de două ori este eronată, întrucât hotărârile din 1 octombrie și 3 octombrie 2025 au vizat perioade și fapte distincte.
Prima hotărâre a vizat nereguli financiare constatate la 22 septembrie 2025 (15-21 septembrie), în timp ce cea de-a doua a sancționat persistența neregulilor și încălcări noi, comise în perioada 14 iulie – 28 septembrie 2025, inclusiv acțiuni de promovare electorală prin intermediul unor conturi inautentice în toată perioada de verificare. CEC a insistat că aceste fapte constituie încălcări distincte și succesive, care au justificat aplicarea sancțiunii complementare.
Astfel, CSJ a respins argumentul instanței de apel că criticile partidului lui Costic s-ar fi fundamentat doar pe un raport întocmit de „Expert Forum” și că nu s-a solicitat de la TikTok vreo notă-informativă asupra acestor pretinse conturi false.
CSJ a stabilit că CEC a efectuat și o cercetare proprie și independentă. În urma analizei, s-a constatat că materialele video erau însoțite de hashtag-ul #vasilecostiuc, ceea ce demonstrează o asociere directă și explicită cu liderul Partidului Democrația Acasă și, implicit, cu mesajul electoral promovat de formațiune, precum și cifrele headline confirmă o activitate în favoarea concurentului - 33 conturi nucleu, 400.000 de urmăritori, 42,59 milioane de afișări și 17,74 milioane de vizualizări pe #vasilecostiuc în toată perioada).
Mai mult, se menționează în analiza CEC, conturile menționate au distribuit de 1.292 de ori conținutul partidului, amplificând astfel impactul acestora, spre deosebire de contul oficial al Partidului „Democrația Acasă”, care a avut 9,36 milioane de vizualizări, adică de 1,9 ori mai puțin, în toată perioada de referință.
Prin urmare, conturile neoficiale au avut un impact major asupra publicului. Utilizarea repetată și sistematică a aceluiași hashtag, în corelație cu simbolurile, sloganurile și temele de campanie ale partidului, potrivit demersului CEC, relevă existența unei campanii coordonate de promovare online, având ca scop amplificarea vizibilității candidatului și a formațiunii politice în mediul virtual.
Astfel, CSJ a reținut că constatările Curții de Apel Centru privind caracterul minor al încălcărilor nu sunt pertinente în contextul de față. În speță, faptele de nedeclarare sunt distincte, iar perioadele în care acestea s-au produs sunt, de asemenea, diferite.