Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat într-un discurs televizat rostit miercuri seară, că îi va reuni săptămâna viitoare la Paris pe şefii de stat-major din ţările pregătite să garanteze o pace viitoare în Ucraina.
Pacea în Ucraina „va implica, probabil, şi desfăşurarea de forţe europene. Acestea nu ar merge să lupte astăzi, nu ar merge să lupte pe prima linie a frontului, dar ar fi acolo, dimpotrivă, odată cu semnarea păcii, pentru a-i garanta respectul deplin. De săptămâna viitoare, îi vom reuni la Paris pe şefii de stat-major din ţările care doresc să-şi asume responsabilităţile în acest sens”, a declarat preşedintele francez, potrivit TVRInfo.ro.
Emmanuel Macron a afirmat, de asemenea, că doreşte „să deschidă dezbaterea strategică” privind protecţia Europei prin arma nucleară franceză, amintind totodată că decizia de a recurge la aceasta a fost „întotdeauna şi va rămâne în mâinile preşedintelui Republicii”.
„Răspunzând apelului istoric al viitorului cancelar german (Friedrich Merz, n.red.), am decis să deschid dezbaterea strategică privind protecţia aliaţilor noştri de pe continentul european prin forţa noastră de descurajare. Orice s-ar întâmpla, decizia a fost şi va rămâne întotdeauna în mâinile preşedintelui Republicii, comandantul forţelor armate”, a precizat preşedintele francez în cadrul discursului televizat.