Mihail Latîșev este cel mai tânăr judocan din istoria Republicii Moldova, care participă la Jocurile Olimpice. Antrenorul Valeriu Duminică consideră că vârsta nu e o piedică în calea succesului pentru sportivul nostru de 20 de ani, ba chiar e un avantaj.
VALERIU DUMINICĂ, antrenor: „El este unicul judocan, care mergea deja la 16 ani cu lotul național de seniori în cantonamente. De aceea, la vârsta de 20 de ani el s-a calificat la Jocurile Olimpice. Din câte cunosc eu, încă niciun judocan de 20 de ani nu a fost la Olimpiadă. Are o explozie fenomenală în timpul procedeelor. Este un sportiv care se mișcă bine și, mă repet, e talentat. La Jocurile Olimpice nimeni nu contează pe el foarte mult. Este un băiat tânăr. Dar el poate face o surpriză și poate învinge orice sportiv, fie adversarul este campion sau vicecampion olimpic. La cantonament îi aruncă pe majoritatea, atunci când se simte bine și încrezut. De aceea, eu cred că el va putea face o surpriză”.