Se ştie: cultura ne defineşte ca popor, iar moştenirea noastră spirituală o datorăm personalităţilor care, prin ceea ce crează, cu dedicare și cu talent, scot în evidență tot ce avem mai frumos. O asemenea personalitate este și Petre Popa, de la Soroca, scriitor, director al Teatrului „Veniamin Apostol” și un adevărat promotor al valorilor românești.
Scriitorul Petre Popa, a învățat de mic, în familie, să prețuiască frumusețea cuvintelor și a limbii române.
PETRE POPA, scriitor: Fratele meu era cel care recita. Era mai mare și venea acasă cu cărți de la școală. Îmi amintesc o carte pe care era un chip, iar eu mă uitam: „Măi, ce chip e acesta? Parcă e o femeie frumoasă, dar parcă nu-i femeie.” Mai târziu, am aflat că era chipul lui Eminescu, la 19 ani.
PETRE POPA, scriitor: Mama ne citea cărți seara, povești iarna și foarte multă poezie populară moldovenească. Era o carte de vreo 400 de pagini. Era scrisă poezia moldovenească, iar acolo erau toate genurile, de la bocet până la cântec haiducesc. Și iată, din lecturile astea cred că a apărut mai întâi dorința de a spune ceva într-un ritm anume, ca să înțeleg mai târziu că, de fapt, ritmul este cel mai important. Modul în care spui lucrurile dă starea cititorului. Și iată așa am început să scriu pasteluri.
A ales să-și facă studiile la școala de vinificație, din simplul motiv că acolo erau două colective de teatru. Anume în acea perioadă a început să scrie și proză.
PETRE POPA, scriitor: Atunci erau caiete groase de 44 de copeici, aveau 96 de foi. Am scris o povestire de dragoste care era acolo, dar mi-au furat-o băieții și o citeau. Nici nu mai țin minte tot subiectul și s-a pierdut. Dar poezia a răzbit deja. Fiind la Chișinău, scriam diferit, iar ca membru al studioului de teatru de acolo, mă inspiram.
PETRE POPA, scriitor: Prima apreciere a creației mele a fost la un concurs unde președinta juriului a fost soroceanca Galina Furdui, pe care nu o cunoșteam. După concurs, mi-a spus: „Te rog să rămâi un pic, vreau să discut cu tine ceva.” Și mi-a zis: „Știi că ai poezie bună? Mai ai?” Mai aveam două caiete. Desigur, din poeziile acelea au rămas câteva, care au fost incluse în primul „Ancheta”.
Pe când își făcea studiile la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, s-a întâlnit cu scriitorul Serafim Belicov, pe atunci redactor-șef la „Moldova Suverană”. Acesta i-a cerut câteva poezii, dintre care una era dedicată lui Mihai Eminescu.
PETRE POPA, scriitor: Nu vreau aur, nici arginți, doar un lucru prea firesc:/ Pâinii, după ce-o mănânci, pe înțelepți îi mulțumesc.
Prin tot ce face, Petre Popa promovează cultura și valorile noastre naționale, iar orașul Soroca a devenit un punct de reper pe harta culturală a spațiului românesc.
PETRE POPA, scriitor: Conștiința și convingerea de a te simți român, în plinătate, cred că trebuie să vină într-un mediu firesc. Asta este o stare a omului. Dacă ești din satul Slobozia Cremeni și eu din Stoicani sau din Tătărăuca, cel din Tătărăuca are o atitudine față de neam și țară, iar celălalt la fel. Satul lui e mai important, e mai frumos decât al altora. Aici sunt niște sentimente prietenești care ne țin în linii mari. Trebuie să fii foarte rătăcit, ca să nu-ți dai seama că ții din neamul românesc.
PETRE POPA, scriitor: Dacă sincer, nici până azi nu știu de unde a venit demersul pentru Ordinul „Steaua României”, dar bănuiesc că s-a întâmplat datorită prietenilor noștri din Zalău, care era oraș înfrățit cu orașul Soroca.
