Președintele Consiliului European, Charles Michel, împreună cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor deplasa în Canada pentru summitul UE-Canada din 23-24 noiembrie, scrie Caleaeuropeană.ro
Liderii vor sublinia angajamentul comun al UE și al Canadei față de valorile democratice, multilateralism și ordinea internațională bazată pe norme, ca piatră de temelie a relației bilaterale.
Aceștia vor reconfirma angajamentul pe termen lung și sprijinul de neclintit al UE și al Canadei pentru Ucraina, care își apără suveranitatea sub toate aspectele sale, inclusiv în ceea ce privește angajamentele în materie de securitate și asistența militară, reconstrucția și reformele necesare pentru integrarea europeană a Ucrainei, precum și prin abordarea consecințelor mondiale ale războiului.
Liderii vor promova, de asemenea, cooperarea în direcția unor economii deschise și reziliente, evidențiind rezultatele pozitive ale CETA în materie de comerț și investiții și rezultatele tangibile ale parteneriatului strategic UE-Canada privind materiile prime critice.
Părțile își vor accelera, totodată, eforturile pentru a aborda tripla criză planetară (schimbări climatice, declinul biodiversității și poluare) și pentru a promova o economie mondială neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050 prin intensificarea cooperării la toate nivelurile.
În cele din urmă, liderii vor aprofunda cooperarea digitală în vederea unei economii și a unei societăți digitale pozitive și centrate pe factorul uman, cu accent pe aspecte precum inteligența artificială, securitatea cibernetică și infrastructura de conectivitate internațională sigură și rezilientă.