ANRE a decis să reducă cu 20% salariile directorilor Consiliului de Administrație, cu aplicare începând cu februarie 2026 în urma unei analize interne a politicii de guvernanță și a responsabilității instituționale față de contextul economic și social actual.
„Decizia este una asumată la nivel instituțional și reflectă angajamentul conducerii ANRE pentru echilibru, prudență și responsabilitate socială, fără a afecta cadrul legal de funcționare al Agenției sau principiile de independență și autonomie bugetară care guvernează activitatea autorității de reglementare”, se spune într-un comunicat al Agenției.
La sfârșitul anului trecut, PAS a anunțat înregistrarea unui proiect de lege ce prevede plafonarea salariilor pentru șefii autorităților care reglementează piața financiară, energetică și cea a comunicațiilor.
Este vorba de plafonarea lefurilor șefilor ANRE, CNPF și ANRCETI, unde veniturile lunare ajung la peste 100.000 –160.000 de lei.
Recent, directorul ANRE, Alexei Taran, a afirmat că „este greșit să comparăm salariile cu alte domenii, industrii”, cu referire la proiectul de lege ce prevede plafonarea salariilor pentru șefii instituțiilor de reglementare. Potrivit funcționarului, principiul de salarizare este similar instituțiilor cu profil similar din alte state.
De exemplu, Alexei Taran, director ANRE, a declarat pentru anul 2024 un venit în valoare de 1,5 milioane de lei obținut din salariu de la ANRE, ceea ce înseamnă un venit lunar de circa peste 127.000 de lei.
În urma acestei reduceri, Alexei Taran va ridica un salariu lunar de 101.600 de lei.