Sport

Milsami Orhei, lider în Super Liga R. Moldova

Video

Milsami Orhei este unica echipă cu victorii pe linie în faza secundă a Super Ligii de fotbal din Republica Moldova. "Vulturii roșii" s-au impus convingător în meciul cu FC Bălți și au un avantaj de patru puncte față de Sheriff Tiraspol, care a remizat sâmbătă cu Petrocub Hîncești.

În partida cu FC Bălți, Milsami Orhei a marcat două goluri, ambele prin belgianul Danny Koy Lupano. Fundașul de 24 de ani s-a făcut remarcat în actul secund, când a intervenit excelent la faze fixe. Cu rezultatul de 2 la 0, "vulturii roșii" s-au distanțat în fruntea clasamentului, cu trei victorii în trei meciuri. La patru puncte diferență este Sheriff Tiraspol, care a încheiat la egalitate meciul cu Petrocub Hîncești. Pentru "viespi" a înscris armeanul Artur Serobyan, iar Petru Popescu a semnat reușita campioanei în exercițiu, aflată pe locul patru în ierarhie. Petrocub Hîncești este, de fapt, la egalitate de puncte cu Zimbru Chișinău, echipă care completează podiumul. "Galben-verzii" și-au adjudecat aseară prima victorie din faza secundă a campionatului, impunându-se cu 3 la 1 în duelul cu Spartanii Selemet. Israelianul Guy Dahan, portughezul Diogo Costa Rodrigues și Arquimides Ordonez din Guatemala au făcut diferența de scor pentru formația chișinăuiană. În următoarea etapă a Super Ligii, programată la sfârșitul acestei săptămâni, Sheriff Tiraspol va primi vizita formației FC Bălți, Milsami Orhei va juca pe terenul echipei Spartanii Selemet, iar Zimbru Chișinău se va confrunta cu Petrocub Hîncești. REDACTOR: ADRIAN SĂU

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter