TV Network
Canalele TVR
Dosare

Un bărbat a ajuns la închisoare după ce a fost prins de trei ori beat la volan

post-img
Bărbat condamnat la un an și 55 de zile de închisoare

Un bărbat de 41 de ani a fost condamnat la un an și 55 de zile de închisoare după ce a condus de trei ori în stare avansată de ebrietate și a refuzat prelevarea probelor biologice.

Primul caz a fost înregistrat în 2021, când bărbatul a fost oprit de polițiști în sectorul Botanica. Testarea a confirmat starea avansată de ebrietate. Deși a fost găsit vinovat, acesta a fost eliberat din cauza expirării termenului de prescripție. 

În martie 2024, bărbatul a pierdut controlul mașinii în apropierea localității Mărăndeni, raionul Fălești, și s-a izbit într-un stilp. Testul a indicat o concentratie de alcool de aproape cinci ori peste limita admisă. Individul a refuzat prelevarea probelor de sânge. 

În noiembrie 2024, bărbatul a fost prins din nou conducând în stare avansată de ebrietate. Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter