Liderii UE au avut o "dezbatere aprinsă" pe tema convorbirilor telefonice pe care unii dintre ei le poartă cu preşedintele rus Putin. Slovacia va furniza Ucrainei un sistem de artilerie cu rază lungă de acțiune, iar Germania, va trimite Kievului cel mai modern sistem de apărare aeriană pe care-l are. Măsuri pentru susţinerea Ucrainei au fost enunţate şi la congresul Partidului Popular European care şi-a ales o nouă conducere. Sunt ştiri pe care vă invit să le urmăriţi în rubrica Europa Azi.
DISPUTE PE TEMA CONVORBIRILOR CU PUTIN
Preşedintele Estoniei Kaja Kallas a anunţat că la reuniunea Consiliului European, liderii UE au avut o "dezbatere aprinsă" asupra convorbirilor telefonice pe care unii lideri europeni le-au avut cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin.
Unii şefi de stat şi de guvern s-au arătat nemulţumiţi de faptul că preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholtz discută zilnic cu Putin, deşi acesta din urmă nu vrea să facă niciun pas spre pace. Vinerea trecută, Macron, Scholz și Putin au avut o convorbire telefonică în trei care a durat 80 de minute. Cei doi lideri occidentali i-au cerut lui Putin să "vină la negocieri directe serioase cu preşedintele ucrainean şi să găsească o soluţie diplomatică a conflictului".
SLOVACIA CONTINUĂ SĂ OFERE ARMAMENT UCRAINEI
În următoarele zile, Slovacia va furniza Ucrainei un sistem de artilerie cu rază lungă de acțiune. Promisiunea a fost făcută de președintele slovac Zuzana Caputova în timpul unei vizite la Kiev.
Într-o conferinţă comună de presă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, şefului statului slvac a amintit că ţara sa livrează deja Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană S-300, precum și echipamente de deminare. În timpul vizitei sale în Ucraina, Caputova a vizitat orașe din apropierea Kievului, unde potrivit autorităţilor ucrainene, armata rusă a comis crime de război. Între timp, Germania, criticată de Kiev pentru că ezită să-i livreze arme, a anunţat că va trimite Ucrainei cel mai modern sistem de apărare aeriană pe care-l are.
PPE ŞI-A ALES NOUA CONDUCERE
Partidul Popular European şi-a ales noua conducere la congresul de la Rotterdam. Preşedinte a devenit germanul Manfred Weber, liderul grupului parlamentar al PPE în legislativul european. Între cei 10 noi vicepreşedinţi ai Partidului Popular European se numără şi europarlamentarul român Siegfried Mureşan.
La congresul PPE a vorbit şi şefului executivului european Ursula von der Leyen, care face parte din aceeaşi familie europeană. Ea a salutat sprijinul PPE pentru sancţiunile îndreptate împotriva Rusiei şi a subliniat că "bunurile confiscate ale oligarhilor ruşi trebuie să fie folosite în reconstrucția Ucrainei."