Social

Fostul primar din Sadova și soția acestuia au murit asfixiați cu dioxid de carbon emanat de mustul fermentat

Fostul primar din Sadova și soția acestuia au murit asfixiați cu dioxid de carbon emanat de mustul fermentat

Tragedie la Sadova. Fostul primar și soția acestuia au murit asfixiați cu dioxid de carbon emanat de mustul fermentat in beciul casei. Potrivit poliţiei, incidentul s-a produs aseară și a fost incepută o anchetă.

ZFR

Fostul primar de Sadova, Vladimir Susarenco şi soţia acestuia, Maria Susarenco, au fost găsiţi fără suflare în beciul casei. Vecini au alertat imediat politia. DIANA COTELEA, şef Inspectoratul de Poliţie Călăraşi: „Către 112, apelul a parvenit la 18.35, precum că în beciul familiei Susarenco au fost depistaţi morţi ambii soţi. Era spaţiu închis, acolo se aflau mai multe vase unde se fermenta vinul. Este iniţiat un proces penal, cadavrele au fost îndreptate la examinarea medicului legist”. În urma procesului de fermentaţie a mustului rezultă, în principal, dioxid de carbon şi alcool etilic. Dioxidul de carbon se transformă in monoxid de carbon, un gaz otrăvitor, care nu poate fi mirosit, văzut sau gustat, ceea ce face imposibilă detectarea de către corpul uman. Asta il face extrem de periculos. Gazul pătrunde în organism prin respiratie și este o otravă puternică. Simptomele se dezvoltă fulgerător şi provoacă moartea în câteva minute. LILIANA PUŞCAŞU, ofiţer de presă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: „Excludeţi amplasarea recipientelor cu must pentru fermentat în spaţii închise. Anunţaţi pe cineva că veţi intra în astfel de încăpere. Verificaţi concentrarea de oxigen în încăperea în care intraţi prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care se va stinge înseamnă că nu există suficient oxigen. Nu intraţi fără echipament de protecţie în încăperea în care există deja o victimă pentru că este posibil să fiţi intoxicat şi dumneavoastră”. Este primul caz de deces prin intoxicatie în acestă toamnă. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, anul trecut nu au fost înregistrate decese din cauza asfixierii in beci. În situaţii de risc, trebuie apelat serviciul unic de urgenţă 112.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter